JSport.roJSport.ro

CFR Cluj va juca, duminică, penultimul meci pe teren propriu din acest sezon, în Gruia urmând să vină CS U Craiova.

Datorită remizei dintre FCSB şi Viitorul, ardelenii sunt la cinci puncte de primul loc în clasament şi, chiar dacă au mare nevoie de jocul rezultatelor, aceştia nu cedează în lupta la titlu.

Antrenorul Vasile Miriuţă este sigur, totuşi, că echipa sa va încheia oricum pe podium acest campionat şi şi-a expus scenariul pe care îl doreşte pentru finalul de sezon.

“E simplu, nu e complicat deloc. Batem noi pe Craiova, Dinamo bate pe Steaua şi Viitorul bate pe Astra şi suntem toţi acolo. Am văzut că cei de la Steaua declară deja că sunt campioni, dar cred că în ultima etapă se va decide totul şi îmi doresc să fie aşa. Eu sunt sigur că noi vom termina pe podium, şi e o mare performanţă având în vedere de unde am plecat, dar atâta timp cât mai avem şanse matematice la titlu ne vom bate şi la locul 1. Deocamdată, avem mare nevoie de victorie cu Craiova ca să rămânem acolo sus”, a spus Miriuţă, vineri dimineaţa.

CFR Cluj se află la egalitate de puncte cu Dinamo, cele două echipe urmând să se întâlnească săptămâna viitoare, în Gruia. Până atunci, clujenii vor juca cu CS U Craiova, duminică, de la ora 20:30, tot pe teren propriu.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.