JOMA - JSport.roJSport.ro

CFR Cluj va juca, pentru prima oară în acest sezon, în faţa propriilor suporteri, întâlnind chiar campioana României.

Meciul se va disputa mâine seară, în Gruia, acolo unde jucătorii lui Dan Petrescu vor să se bazeze pe cel puţin 10.000 de suporteri.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

O astfel de asistenţă ar fi apropiată de cea existentă tot la jocul dintre cele două echipe, din luna martie, care a consfinţit calificarea CFR-ului în play-off.

„Va fi primul nostru meci acasă, unul foarte greu, pentru că jucăm împotriva campioanei. Mi-ar plăcea să vină lumea la acest joc în număr cât mai mare, pentru că e primul meci acasă. Ne aşteptăm să jucăm cu minim 10.000 de oameni în tribune, ar fi frumos, aşa ne simţim şi noi fotbalişti. Cred că oraşul Cluj şi echipa CFR merită acest public. E adevărat, venim după un egal la Botoşani, acolo unde toată lumea se aştepta să câştigăm ţinând cont de transferurile pe care le-am făcut, dar e foarte greu să formăm o echipă peste noapte. Am avut doar trei săptămâni de pregătire, însă vom arăta mult mai bine la meciurile care vor urma”, a declarat Ciprian Deac, de altfel marcatorul clujenilor în meciul care a dus CFR-ul în play-off sezonul trecut.

Antrenorul ardelenilor, Dan Petrescu, îşi doreşte o primă victorie pe banca noii sale formaţii, chiar dacă a recunoscut încă o dată că CFR are parte de un program dificil în startul acestui sezon.

„Jucăm împotriva echipei campioane, dar vom face totul pentru a câştiga cele trei puncte. Gheorghe Hagi a fost cel mai mare fotbalist din România, antrenează echipa campioană şi nu va fi uşor pentru mine, nici pentru el, dar pe bancă sigur prietenia se uită. Sper să vină cât mai multă lume la meci şi să ne încurajeze. Avem mici dubii la unii jucători importanţi, legate de prezenţa lor pe teren la acest joc, iar Omrani e suspendat. Nu a fost uşoară nici refacerea după meciul de la Botoşani, dar sper ca toţi jucătorii să fie recuperaţi 100% până mâine”, a spus şi antrenorul clujenilor.

CFR Cluj-FC Viitorul se va disputa sâmbătă seară, de la ora 21:00.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.