JOMA - JSport.roJSport.ro

CFR Cluj a ajuns sâmbătă după-amiaza în România, după cantonamentul de două săptămâni petrecut în Cipru.

Cinci meciuri amicale şi cinci victorii au adunat elevii lui Vasile Miriuţă, care au un moral perfect înaintea reluării campionatului. Primul adversar este Steaua, iar oficialii clubului din Gruia spun că CFR-ul este obligată să câştige acest meci, în caz contrar putând părăsi locurile de play-off chiar la finalul confruntării de duminică seara.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

„Va fi un meci greu, e normal, dar jucăm acasă şi asta e un avantaj pentru noi. Suntem pregătiţi şi simt că putem să câştigăm. De fapt, suntem cam obligaţi să câştigăm pentru a rămâne pe locul şase. Dacă vom câştiga cu Steaua, probabil ne va întrece Astra, care joacă la Târgu Mureş şi atunci avem un motiv foarte serios să învingem şi să tragem pentru play-off. Nu ne este frică de niciun jucător şi nu vom lua măsuri speciale pentru Alibec şi Gnohere pentru că nu avem cum. Și noi avem jucători și de viteză, și creativi pe atac, acum jucăm pe viteză și creativ, sunt convins că o să jucăm bine”, a declarat preşedintele clujenilor, Iuliu Mureşan.

Meciul CFR-ului cu Steaua va avea loc duminică, de la ora 20:00, iar ardelenii ar putea fi în afara play-off-ului la startul jocului cu bucureştenii, Astra având meci cu ASA Târgu Mureş vineri, pe teren propriu.

Cel mai probabil, biletele pentru confruntarea de duminică se vor pune în vânzare joi, decizia finală urmând a se lua luni, la stadion.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.