După o vacanţă de trei săptămâni, jucătorii CFR-ului s-au reunit luni dimineaţa, o parte dintre ei făcând vizita medicală.

Deac, Camora, Vâtcă, Manea, Nouvier sau Păun au fost câţiva dintre componenţii liderului Ligii I care au efectuat examenele medicale, restul lotului, care ar trebui să-l cuprindă şi pe Ţucudean, urmând să se prezinte la Policlinica Sportivă marţi dimineaţa.

Oferte echipament JomaOferte Joma

Elevii lui Dan Petrescu au revenit din vacanţă doar cu gândul la singurul trofeu rămas în joc, campionatul, Ciprian Deac sperând ca toţi CFR-iştii să se bucure pe deplin la finalul sezonului.

„Gândul nostru este să rămânem pe primul loc, dar vom avea un drum foarte greu, pentru că şi Steaua, şi Craiova sunt echipe foarte bune şi va fi o luptă strânsă. Mi-ar plăcea să câştig un trofeu, nu am mai făcut-o de mult şi mi-e dor de emoţiile câştigării unui campionat, iar la final sper să ne bucurăm cu toţii. E foarte important să avem o pregătire bună acum, pentru că aspectul fizic contează şi fotbalul de azi se bazează pe forţă şi viteză. Cred că toţi jucătorii CFR-ului au muncit în vacanţă, pentru că suntem profesionişti şi e important şi ce facem în vacanţă, nu doar în cantonament”, a declarat Deac.

Cu gândul la titlu va începe pregătirea de iarnă şi căpitanul Mario Camora, portughezul având şi un mesaj pentru contracandidatele clujenilor la locul 1.

„O pauză niciodată nu e lungă, ce e bun se termină repede, dar am revenit cu forţă maximă pentru unicul obiectiv pe care îl avem până la finalul sezonului. Suntem un grup unit, profesionist, arătăm bine, să nu uităm ce am făcut până acum, dar trebuie să dăm mai mult decât am dat până acum. Suntem pregătiţi din toate punctele de vedere şi pentru presiunea pe care o vor pune oficialii contracandidatelor noastre, deşi nu ştiu dacă se poate mai multă presiune. Ce a fost până acum nu a fost de ajuns? Oricum, nu suntem în fotbal de doi ani, suntem de mai mult şi, dacă va trebui să jucăm 11 contra 14, vom juca”, a spus şi Camora.

CFR-ul va efectua un scurt antrenament de reacomodare la efort în această după-amiază, iar vineri va pleca în cantonamentul de la Valencia.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here