JOMA - JSport.roJSport.ro
foto: Radu Giurgiu/CFR Dej

Ultimele două meciuri ale etapei a 21-a a Ligii a IV-a s-au disputat duminică după-amiază, atunci când s-a înregistrat şi una dintre surprizele campionatului.

Ultima clasată, CFR Dej, a reuşit să câştige împotriva unei echipe cu obiective de primele cinci locuri, Someşul Gilău. Ba mai mult, victoria dejenilor a venit şi după aceştia au rămas în 10 jucători, Todică fiind eliminat în minutul 40, la scorul de 1-0.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

În a doua repriză, marcatorul primului gol, Cosmin Cîmpean, a realizat „dubla” în faţa unei echipe a Gilăului de nerecunoscut, oaspeţii fiind nemulţumiţi, însă, şi de anumite decizii de arbitraj. Evoluţia slabă, totuşi, a elevilor lui Rareş Mateş a permis CFR-ului să bifeze prima victorie pe teren propriu din acest campionat, însă dejenii rămân tot pe ultimul loc, dar s-au apropiat la un singur punct de Viitorul Mihai Georgescu.

„Ţin neapărat să-i felicit pe jucători, au avut o atitudine extraordinară, mai ales că am şi marcat în 10 oameni”, a spus antrenorul CFR-ului, Darius Boldor.

În celălalt meci al zilei, Olimpia Gherla s-a impus, 2-1, pe terenul Vulturului Mintiu-Gherlii, şi a revenit pe locul doi în clasament, profitând de eşecul Sticlei Turda cu Universitatea Cluj. Rus Alex, care a marcat după ce a lipsit în ultimele meciuri din cauza unei accidentări, şi Dascăl au înscris pentru Olimpia, gazdele reducând din diferenţă prin Diu, eforturile Vulturului din final neaducând şi al doilea gol.

După 21 de etape, Universitatea Cluj conduce în clasament cu opt puncte peste gherleni, sâmbătă urmând meciul direct dintre cele două echipe.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.