JSport.roJSport.ro
foto: facebook/CFR Dej

CFR Dej a obţinut, duminică după-amiază, a doua victorie din acest sezon al Ligii a IV-a, 2-1 pe terenul Vulturului Mintiu-Gherlii.

Ultima clasată a reuşit şi ea să producă surpriza, după ce colegele de “suferinţă”, Viitorul Mihai Georgescu şi AS Viile Dejului, au obţinut puncte importante în această rundă, câştigând pe un teren dificil la Mintiu-Gherlii.

Cu un plus mare la atitudine faţă de runda trecută, elevii lui Darius Boldor au condus cu 1-0 la pauză, prin golul lui Silaşi, şi au avut meritul de a reveni în repriza secundă după ce Hodiş a reuşit să egaleze pentru gazde. Ba mai mult, dejenii au rezistat şi în inferioritate numerică timp de câteva minute, marcatorul golului care avea să aducă trei puncte mari CFR-ului, Tecar, fiind eliminat.

Ocaziile pe care Vulturul şi le-a creat în acest meci nu au putut fi fructificate de către elevii lui Lucian Roman, un dezavantaj fiind şi faptul că tehnicianul Mintiului nu a putut ajunge la joc, pregătit de „secundul” său. Cel mai fericit a fost, însă, antrenorul CFR-ului, echipă care a ajuns la cota şapte în clasament, toate punctele fiind cucerite pe teren străin.

„În prima repriză am dominat, am pasat mai mult şi a venit şi golul, iar repriza a doua a fost una de luptă mai degrabă, de bătaie, gazdele încercând să vină peste noi cu o agresivitate mai mare. Au egalat, dar îi felicit pe băieţi că au putut să revină din nou la conducere şi că au rezistat cu un om mai puţin pe teren. Faţă de săptămâna trecută, pentru dăruirea şi atitudinea avută astăzi jucătorii merită toate felicitările. Am reuşit să câştigăm acum un meci după etapa a doua din retur şi nu mai avem o presiune aşa mare că trebuie să strângem puncte”, ne-a spus Darius Boldor, care va pregăti acum cu un alt moral meciul cu Universitatea Cluj, din etapa viitoare.

În urma acestui rezultat, CFR rămâne pe ultimul loc în clasament, dar s-a apropiat la trei puncte de poziţia a 14-a, ocupată de Viitorul Mihai Georgescu, în timp ce Vulturul se menţine pe locul nouă, cu 17 puncte.

Vulturul Mintiu-Gherlii

Farcaş Ad.
Teglaş
Brehar M.
Marinescu
Farcaş Ov.
Brehar Fl.
Rus An.
Almăşan
Hodiş
Morar
Farcaş C.

Au mai intrat: Neamţ, Butuza, Gârda, Bouroş. Antrenor: Lucian Roman

CFR Dej

Pop
Marian
Vaida
Lazăr
Boldor
Borşan
Breharu
Dican
Silaşi
Kerekes
Cîmpean

Au mai intrat: Tecar, Bara, Cociş. Antrenor: Darius Boldor

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.