CFR Dej şi Viitorul Feleacu au terminat la egalitate, 2-2, ultimul meci al etapei a 17-a din Liga a IV-a.

Un joc care în urmă cu cinci zile nici măcar nu era programat, după ce Feleacu a anunţat că se retrage din campionat, s-a disputat până la urmă, cu Viitorul întărită mult faţă de turul acestui sezon.

Oferte echipament JomaOferte Joma

Totuşi, acest lucru nu s-a prea văzut în startul partidei de la Dej. Profitând şi de un teren greu, gazdele s-au adaptat mai rapid şi au deschis scorul după golul lui Botcă. În minutul 20, CFR-ul a rămas în 10 jucători, Papp fiind eliminat, dar dejenii au rezistat fără gol primit până la pauză.

În repriza a doua a început să se contureze o mică surpriză, după ce Poleac a mărit avantajul echipei sale aflate în inferioritate numerică, dar apoi Doroftei a marcat de două ori pentru Feleacu, la prima reuşită dejenii acuzând, fără succes însă, un fault în atac. Nici oaspeţii nu au terminat meciul în 11 jucători, Vlad Pop fiind şi el eliminat în final, iar partida s-a încheiat până la urmă la egalitate, 2-2.

Cele două formaţii rămân vecine în clasament, pe locurile 13 şi 14, iar mai jos puteţi vedea cum arată ierarhia la finalul primei etape din 2018, runda a 17-a fiind a doua a returului.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.