JSport.roJSport.ro
foto: CFR Dej-facebook
foto: CFR Dej-facebook

Unirea Floreşti a câştigat ultimul joc al etapei a şaptea din Liga a IV-a, 2-1 cu CFR Dej, în deplasare.

Deşi s-au întâlnit două echipe din partea a doua clasamentului, meciul nu a fost deloc unul liniştit, trei jucători fiind eliminaţi, centralul Narcis Bodocan acordând tot atâtea penalty-uri, doar două fiind şi transformate. Cel mai mult i-a deranjat pe dejeni, însă, prestaţia unui arbitru asistent, care le-ar fi anulat un gol valabil şi ar fi acordat o lovitură de colţ în locul unui nou penalty.

„A fost viciere de rezultat. Tot ce a dat centralul a fost corect, problema e că asistenul a semnalizat un henţ văzut doar de el şi ne-a anulat un gol valabil, iar când a fost henţ clar în careu ne-a dat corner. Şi antrenorul a fost foarte supărat după meci, pentru că iar ni s-a întâmplat să pierdem din cauza arbitrilor. Despre meci pot să spun că am rămas primii în 10 oameni şi chiar am dominat apoi. Au avut şi ei doi eliminaţi spre final, dar 20 de minute, cât am fost în plus, am fost peste ei. Pe final ne-am pierdut luciditatea, ni s-au accidentat şi doi jucători importanţi, iar meciul s-a terminat 2-1 pentru ei”, ne-a spus organizatorul de competiţii al dejenilor, Alexandru Kiss, golul gazdelor fiind marcat de Chereşi, din penalty, Buburuz văzând două cartonaşe galbene.

De menţionat că dejenii au mai avut o lovitură de la 11 metri, ratată însă, floreştenii reuşind să deschidă scorul prin Medrea, tot dintr-un penalty, Dani majorând diferenţa printr-un eurogol.

„A fost un meci pe un teren extraordinar de rău, pe care faci entorsă şi în pantofi de stradă. Jocul a fost ok până la un moment dat, când am primit două cartonaşe roşii. Am avut iar ocazii foarte multe, dar de data asta am reuşit să marcăm cât a trebuit pentru a câştiga”, a spus tehnicianul floreştenilor, Ioan Maja, echipa sa tremurând pentru victorie spre final, după eliminările lui Szabo şi Timoc.

Cu acest succes, Unirea a urcat până pe locul opt în clasament, cu nouă puncte, dejenii rămânând tot cu zero puncte.

cfr-dejCFR Dej

Pop
Buburuz
Lazar
Todică
Boldor
Kerekes
Chereşi
Dican
Ciurean
Borşan
Cociş

Au mai intrat: Mate, Marian, Bara. Antrenor: Darius Boldor

unirea-florestiUnirea Floreşti

Simon
Szabo
Rakoczi
Rus
Madru
Silaghi
Crişan
Dani
Vălean
Câţcăuan
Medrea

Au mai intrat: Timoc, Cenan, Grigorean, Mureşan. Antrenor: Ioan Maja

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.