JSport.ro
foto: cfr 1907 cluj-facebook

CFR Cluj a terminat la egalitate partida cu Young Boys Berna(1-1), din a doua etapă a grupelor Europa League.

De ce s-a temut DanPetrescu mai mult nu a scăpat. Paulo Vinicius, fundașul cu multe goluri decisive pentru ardeleni din faze fixe, s-a accindentatîn minutul 14, obligându-l pe tehnicianul din Gruia să-l introducă pe Cristi Manea.

Pierderea suferită de feroviari în apărare le-a dat curaj elvețienilor. Ngamaleu a ajuns în posesia balonului, după o respingere a lui Manea, și a tras la poartă, însă Bălgrădean a fost pe fază și a scos mingea în corner.Istoria partidei de la Sofia, câștigată de CFR cu 2-0 în fața lui ȚSKA, păreasă se repete și în Gruia.

Mario Rondon a primit o pasă de la Hoban, iar șutul deviat de adversari s-a oprit în plasă. Golul atacantului venezuelean, al treilea din această ediție a cupelor europene (pentru al treilea meci la rând) i-ar fi adus pe vișinii într-o situație magnifică. 6 puncte în primele două etape, ceea ce ar fi reprezentat o premieră pentru CFR în grupele competițiilor europene, dar și un pas important spre primăvara europeană.

Fassmach a readus, însă, cu picioarele pe pământ formația lui Dan Petrescu șase minute mai târziu, când a profitat de neînțelegerea apărătorilor de la CFR și l-a învins pe Cristi Bălgrădean.CFR putea reveni la conducere, dar Păun și Pereira au dezamăgit pe rând. Primul a șutat slab din careu, iar Ballmoos a reținut mingea fără probleme. Pereira s-a aflat într-o poziție și mai bună, dar a preluat greșit mingea trimisă de Chipciu și a reluat peste poarta lui Young Boys.Neliniștit aproape tot meciul, Dan Petrescu era cât pe ce să-și pună din nou mâinile în cap, când autorul golului egalizator, Fassmach, a trimis cu capul pe lângă poarta lui Bălgrădean.

Rezultatul de joi o menține pe CFR Cluj în fruntea grupei A, cu 4 puncte. Ardelenii au motive să spere la calificarea în 16-imi, nu doar pentru că mai sunt patru meciuri de jucat, ci și datorită veștilor primite de la Roma, unde italienii au remizat cu ȚSKA Sofia (0-0). O eventuală victorie cu AS Roma, în etapa viitoare, ar crește considerabil șansele campioanei României la o nouă primăvară europeană.

Articol scris de Robert Popa

Joma - JSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.