JSport.roJSport.ro

cfr cluj meciCFR Cluj întâlneşte sâmbătă de la ora 19.30, în ajun de Paşti, ACS Poli Timişoara, în etapa a 9-a din play-out-ul Ligii 1 de fotbal. 

Căpitanul “feroviarilor”, Mario Camora, este optimist înaintea meciului din Gruia şi speră că formaţia clujeană va obţine victoria pentru a-şi apropia obiectivul, locul 1 în play-out.

“Ne aşteaptă un meci greu, dar suntem pregătiţi să câştigăm şi să ajungem pe primul loc din play-out, ăsta este obiectivul nostru. Echipa este într-un moment bun, suntem mai odhinţi săptămâna asta, săptămâna trecută a fost mai greu (când echipa a jucat în Cupă şi în campionat, n.red.), suntem pregătiţi să câştigăm trei puncte, asta este cel mai important pentru noi”, a declarat Mario Camora, vineri.

CFR ocupă locul 3 în play-out, cu 27 de puncte, 2 mai puţin decât CSU Craiova şi CSMS Iaşi, ocupantele primelor 2 poziţii. Chiar dacă teoretic “feroviarii” ar putea beneficia de un frumos cadou da Paşti, fotoliul de lider, este greu de crezut că îl vor obţine după această etatpă, când Iaşiul joacă acasă cu ultima clasată, iar Craiova întâlneşte acasă Chiajna, formaţia de pe locul 4.

Totodată, clujenii au doar 5 puncte deasupra locului 6, ocupat de FC Voluntari, care duce la baraj pentru menţinerea în Liga 1.

Final dramatic în tur

În tur CFR Cluj şi ACS Poli au oferit un meci spectaculos, dar deopotrivă dramatic în Banat, CFR-ul reuşind să egaleze de la 0-2, în prelungiuri şi în inferioritate numerică. Petrucci şi Camora au semnat reuşitele feroviarilor:

“Sper să fie un meci la fel de spectaculos, dar cu mai multe goluri în dreptul nostru. De această dată vrem să începe tare de la început, cu atitudine, agresivitate, astfel încât să obţinem victoria”, a continuat căpitanul clujenilor.

Camora a declarat că îl respectă pe Petre Grigoraş, antrenorul timişorenilor, cu care a lucrat în Gruia şi pe care de atunci a avut ocazia să îl mai întâlnească în postura de antrenor al altor echipe.

Meciul din tur, piază rea

Chiar dacă în turul din play-out, din etapa a 2-a, CFR-iştii au salvat in extremis un eşec cu Timişoara, meciul a fost primul dintr-o serie mai puţin reuşită pentru feroviari, care veneau după un debut în forţă, 2-0 la CSMS Iaşi.

După 2-2 cu ACS Poli, pentru elevii lui Conceicao a urmat un 0-0 pe teren propriu cu Petrolul Polieşti ultima clasată în prezent în play-out şi un eşec neaşteptat cu 1-0, la FC Voluntari, echipă pe locul 6.

Abia apoi a început o revenire pentru clujeni, care au luat un punct pe terenul CSU Craiova, liderul din prezent al play-out-ului şi au zdruncinat FC Botoşani, cu 6-0. În ultimul meci pe teren propriu CFR-ul a remizat acasă, 0-0 cu CSMS Iaşi.

 

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.