JSport.roJSport.ro

IMG_7422România a trecut pe lângă victoria cu Muntenegru în prelungiri, după ce Nicolae Stanciu a ratat o lovitură de la 11 metri, penalty pe care nu el ar fi trebuit să-l execute.

Potrivit selecţionerului Christoph Daum, Săpunaru era al doilea pe listă, după Bogdan Stancu, acesta din urmă fiind înlocuit, însă jucătorul Astrei Giurgiu a acuzat o lovitură la picior şi a refuzat să bată lovitura de la 11 metri.

„Stanciu nu era primul pe listă, dar după ce Stancu a fost înlocuit, Săpunaru, al doilea pe listă, a spus că are o lovitură la picior. Penalty-ul a fost scos de Keşeru, care s-a lovit şi a ajuns la spital după meci, sperăm că va fi bine. Stanciu a făcut un joc foarte bun până la acel penalty şi, dacă ar fi marcat acolo, ar fi fost eroul acestei seri. E un jucător foarte ambiţios, de valoare şi ştiu jucători care au devenit mai puternici după ce au ratat în penalty. Dar în viaţă, câteodată, «shit happens». E doar începutul campaniei de calificare, de ce nu am fi optimişti că ne vom califica? Avem calitate şi încredere în noi. Legat de golul lor, ne-am apărat în linie şi acesta e riscul. Pe Jovetic nu trebuia nimeni să-l marcheze, ca să spun astfel. Îmi pare rău pentru echipă şi pentru jocul prestat mai ales în a doua repriză”, a declarat Daum, la conferinţa de presă de la finalul partidei.

Tot acolo, selecţionerul Muntenegrului, Ljubisa Tumbakovic, a spus prin ce a trecut în momentul în care „centralul” a acordat lovitură de la 11 metri pentru România, fiind mulţumit că echipa sa a avut noroc.

„Când se dă penalty e o situaţie specială, îţi trece tot firul meciului prin cap într-o secundă. Statistic, sunt mai multe şanse să se înscrie decât să se rateze, dar noi am avut noroc. Pot să zic şi că starea gazonului nu s-a ridicat la nivelul meciului, dar a dezavantajat ambele echipe. România îşi va arăta adevărata calitate în meciurile viitoare”, a fost şi declaraţia selecţionerului Muntenegrului.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.