JOMA - JSport.roJSport.ro

Câştigătoarea Ligii a IV-a Cluj va juca dubla manşă pentru promovarea în Liga a III-a cu cea mai bună echipă din Liga a IV-a Bihor.

Asta au decis astăzi sorţii la sediul Federaţiei Române de Fotbal (FRF), acolo unde s-a hotărât şi că CS Floreşti, Someşul Dej sau Unirea Iclod, formaţiile cu şansele cele mai mari la locul 1, vor juca primul meci pe teren propriu.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

În Liga a IV-a Bihor există 15 formaţii, iar clasamentul este condus la jumătatea campionatului de către CSC Sânmartin, care are patru puncte peste ACS 1910 Oradea.

Sânmartinul nu a pierdut niciun meci în acest sezon, iar anul trecut a ratat promovarea în Liga a III-a după un baraj cu Minaur Baia Mare. Bihorenii au remizat în deplasare 0-0, dar meciul decisiv a fost pierdut pe teren propriu cu 0-2. În lotul Sânmartinului, favorită principală la câştigarea Ligii a IV-a Bihor, se află şi jucători cu meciuri la nivel de Liga 1, cum e Salif Nogo, fost la Oţelul Galaţi.

Prima manşă a dublei dintre Cluj şi Bihor va fi în 15 iunie, iar promovarea în Liga a III-a se va decide după o săptămână, în Bihor.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

  1. In lotul Sanmartinului mai sunt jucatori cu meciuri multe in B si C, chiar si A, dati un search domnu Rus, printre ei Alexandru Sorian, Florin Pop, Ovidiu Popa, Ionut Ban, Sergiu Pop, Iulian Cuc, Marian Arsene, nu doar Nogo, iar antrenor e Calin Cheregi fost la FC Bihor si CNP Buzau.

    ACS 1910 NU E ASA, e ACS CAO 1910 Oradea, sau mai clar Club Atletic Oradea, prima echipa a Oradiei, fondata la 1910 si refondata anul trecut. E actualmente echipa fanion, joaca pe Municipal si are in componenta un mix de jucatori experimentati ca Andrei Has si Cosmin Letan, cu jucatori tineri, unii dintre ei proveniti din fostul centru al FC Bihor, precum Razvan Egri, Darius Costea, Sergiu Ciocan, Remus Pașca, Darius Torok, Andrei Alungi etc. Antrenori sunt Florin Farcas si Dorin Mihut, care nu mai au nevoie de nici o prezentare, asa ca nu e doar o oarecare ACS 1910…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.