JSport.roJSport.ro
foto: frf.ro/uefa.org
foto: frf.ro/uefa.org

România va fi din nou în centrul atenţiei la un meci de fotbal disputat în deschiderea unei mari competiţii. După ce „tricolorii” au jucat contra Franţei la Campionatul European de luna trecută, acum primul meci de fotbal care se va disputa la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro va avea parte, de asemenea, de o participare românească.

Clujeanca Teodora Albon va fi arbitru de centru la jocul dintre Suedia şi Africa de Sud, prima partidă oficială de fotbal de la cea mai urmărită competiţie sportivă din lume. Meciul va avea loc miercuri, de la ora 13:00, atât jocurile de la feminin, cât şi cele de la masculin urmând să înceapă înaintea festivităţii de deschidere a Olimpiadei, programată vineri.

„Este o mare bucurie, o fericire imensă pentru mine să particip la Jocurile Olimpice, e unul dintre visurile împlinite. După Campionatul European şi cel Mondial, să ajung la Jocurile Olimpice într-o perioadă atât de scurtă pot chiar să zic că e mai mult decât un vis. Faptul că cei de la FIFA au contat pe mine şi au avut încredere să mă delege la o asemenea competiţie, luptându-mă cu colege mai experimentate, mă face să fiu mândră de lucrul acesta şi mă simt onorată”, ne-a spus Albon, într-un interviu acordat la începutul lunii mai.

Suedia şi Africa de Sud fac parte din grupa E, iar Teodora Albon va fi ajutată la acest meci şi de către arbitrul asistent Petruţa Iugulescu, tot din România. De asemenea, Ovidiu Haţegan va conduce şi el meciuri de fotbal la Jocurile Olimpice din Brazilia, dar în competiţia masculină.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.