JSport.roJSport.ro

IMG_0897La Universitatea Cluj, normalitatea a devenit un lux în ultima perioadă, iar discrepanţele dintre ce se întâmplă la echipa mare şi evenimentele de la Centrul de Copii şi Juniori sunt uriaşe, în defavoarea formaţiei de ligă secundă.

Fără bani, părăsită de antrenor, cu o conducere mai degrabă inexistentă şi cu pericolul falimentului în fiecare lună, formaţia „studenţească” o duce tot mai rău pe zi ce trece, şi pe plan sportiv, în Liga a II-a. Fără victorie în play-out, cu jucători pentru care fotbalul pare că nu reprezintă un obiectiv prioritar, „U” a căzut pe loc retrogradabil în clasament, iar un meci contra unei formaţii cu minus în dreptul punctelor, Metalul Reşiţa, devine capital pentru ardeleni.

IMG_0077Oarecum contrar aşteptărilor, însă, echipa de juniori sub 19 ani a clubului, practic principalul izvor de talente pentru echipa mare, traversează un vârf de formă. Formaţia pregătită de Călin Sălăgean va deveni campioana seriei Vest a Ligii Elitelor, înainte de ultima etapă, programată miercuri, „U” având patru puncte avans faţă de locul doi. Acest lucru înseamnă că echipa clujeană va merge la turneul final de la Mogoşoaia, programat săptămâna viitoare, acolo unde va trebui să câştige două meciuri pentru a obţine calificarea tocmai în Liga Campionilor destinată juniorilor.

Universitatea va juca împotriva celor de la FC Viitorul în semifinale, joi, 5 mai, de la ora 19:00, iar în cazul unei victorii va lupta pentru titlul de „Campioană naţională U19” în finala programată pe 7 mai.

De altfel, aproape toate grupele de la copiii şi juniorii Universităţii se luptă pentru locurile fruntaşe în campionatele din care fac parte, cu o menţiune specială pentru juniorii C, U15, care îşi domină autoritar seria, având victorii pe linie şi peste 130 de goluri marcate până acum. Până la plecarea lui Mihai Teja de la “U” Cluj, de aceşti copii se ocupa Ovidiu Sărmăşan, promovat între timp la echipa mare.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.