JOMA - JSport.roJSport.ro
foto: Dan Tăuţan/cfr cluj-facebook

CFR Cluj are trei victorii din trei meciuri cu Alin Minteuan pe banca tehnică, iar oficialii ardelenilor nu au motive să-l demită.

Declarativ, ei nici nu-şi doresc asta, deşi au apărut informaţii potrivit cărora Bogdan Mara ar fi fost în China pentru a discuta cu Dan Petrescu.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Managerul sportiv al campionilor a exclus, deocamdată, o revenire a lui Dan Petrescu, cel care este legat de salariul mare pe care îl primeşte în China.

„Doar speculaţii au fost până acum. Avem un antrenor care are trei victorii în trei meciuri şi sper să o ţinem tot aşa. Fiecare antrenor îşi primeşte şansa şi noi îl susţinem. Nu s-a pus problema de alt antrenor, cred că am avut vreo cinci în ultimele săptămâni. Mulţi antrenori au fost propuşi sau s-au autopropus prin interpuşi, dar nu s-a pus problema. Campionatul se joacă în play-off şi încă nu e nimic jucat”, a spus Mara, după meciul dintre CFR şi Sepsi.

Cele două formaţii se vor întâlni din nou sâmbătă, de la ora 20:15, în prima etapă a play-off-ului. „Mai sunt 10 meciuri importante. Ne-am recăpătat încrederea, mai ales pentru că nu am câştigat de atâta timp acasă, şi acum am spart gheaţa”, a declarat şi golgheterul Ligii 1, George Ţucudean.

Atacantul CFR-ului a marcat, aseară, al 16-lea gol al sezonului.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.