JSport.roJSport.ro

Alte două meciuri ale etapei a treia a Ligii a IV-a s-au disputat duminică dimineaţă, iar CS Floreşti a reuşit să se ferească de emoţii la Dej, 3-1 cu Unirea 2.

În celălalt joc, Viitorul Soporu de Câmpie şi Vulturul Mintiu-Gherlii au terminat la egalitate, 1-1.

Jucătorii lui Călin Budişan au ştiut să-şi facă meciul uşor la Dej, pe terenul pe care fosta AS Viile Dejului a jucat şi anul trecut.

Dîrjan şi Moldovan au dat două goluri în prima parte a întâlnirii şi au risipit emoţiile, Frătean ducând scorul la 3-0 în partea secundă. Formaţia lui Eusebiu Şuvagău s-a străduit să le creeze probleme oaspeţilor, care au avut marele avantaj de a conduce de la început pe tabelă, dejenii marcând singurul gol pe final, prin Benea.

„Un meci fără istoric, în care s-a pus doar problema scorului. Am dat gol devreme, în faţa unui adversar incomod totuşi şi apoi am reuşit să ţinem de rezultat. O victorie importantă, iar acum ne pregătim pentru meciul de marţi”, a spus după acest joc fundaşul floreştenilor, Răzvan Truşcă.

“Florestiul e o echipă bună, probabil cea mai bună din campionat. Noi am încercat să stăm bine în teren, dar am făcut două greşeli personale şi am luat două goluri. Am avut şi un gol anulat, dar, per ansamblu, au fost mai buni decât noi”, a precizat, de cealaltă parte, şi Adrian Mânzat.

La Frata, Viitorul Soporu de Câmpie şi Vulturul Mintiu-Gherlii au dat-o la „pace”, 1-1. A fost un meci în care gazdele au ratat un penalty în prima repriză, prin Cecălăcean, parte a jocului în care Mintiul a pus probleme Soporului.

În repriza secundă, ocaziile mari au fost de partea Viitorului, însă cele două echipe au fost nevoite să se mulţumească doar cu câte un punct. Alex Tămaş şi Ovidiu Fărcaş au marcat pe terenul de la Frata, gazdele fiind mai nemulţumite de acest egal.

„Am avut ocazii mai multe şi meritam să câştigăm acest meci. Asta e, mergem înainte”, a spus portarul Viitorului, Tudor Barta. „Prima repriză a fost a noastră, a doua a fost a lor. Cred că e un rezultat echitabil, deşi am avut un penalty clar la ultima fază, neacordat”, a precizat, de partea cealaltă, Gavril Grigoreanu.

Unirea Dej 2

Georgiu
Peter
Popa
Sabo
Cengheri
Sătmar
Borşan
Trif
Lazăr
Papp
Banias

Au mai intrat: Iepan, Miclea, Tarţa, Benea, Radu P. Antrenor: Eusebiu Şuvagău

Aranyosi
Părăvan
Madru
Truşcă R.
Bran
Frătean
Văidean
Kilin
Moldovan H.
Mariş
Dîrjan

Au mai intrat: Bucur, Someşan, Roman, Rus Cl. Antrenor: Călin Budişan

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.