JSport.roJSport.ro

Etapa a opta a Ligii a IV-a a continuat cu încă trei meciuri, sâmbătă după-amiază.

În cel mai interesant dintre ele, Unirea Iclod s-a impus cu 2-1 în faţa celor de la CSM Câmpia Turzii, însă doar după ce au rămas în dublă superioritate numerică.

În prima repriză, Vali Dîrjan a deschis scorul, iar Tescar a egalat pentru „sârmari”, însă jocul avea să fie decis într-un interval de cinci minute, la începutul reprizei secunde.

Marius Moldovan şi Miheşan au fost eliminaţi, iar Iclodul a avut cale liberă către victorie. Cu doi oameni în plus, Coroian a dat golul unei victorii care o menţine pe Unirea în fruntea clasamentului.

Principala urmăritoare, CS Floreşti, a jucat din nou mai puţin de 90 de minute, pentru a doua oară în patru zile. CFR Dej, adversarul din această etapă, a venit doar cu şapte jucători la Floreşti, iar în minutul 20, la 4-0 pentru gazde, portarul oaspeţilor nu a mai putut continua partida. Automat, meciul s-a oprit, dar hattrick-ul lui Paul Dîrjan şi golul lui Bucur vor rămâne valabile.

În celălalt joc disputat la aceeaşi oră, Olimpia Gherla a câştigat derby-ul local cu Armenopolis, 3-1. Ultima clasată a început mai bine şi părea că ar putea produce surpriza, după ce a condus la pauză prin golul lui Precup.

Experienţa Olimpiei, avantajul din punct de vedere fizic şi plusul de valoare au făcut în cele din urmă diferenţa, iar dubla lui Szabo şi golul lui Dascăl, din penalty, au adus trei puncte pentru galben-albaştri. Armenopolis a ajuns la a opta înfrângere din opt meciuri.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.