JOMA - JSport.roJSport.ro

A doua parte a campionatului Ligii a IV-a Cluj a debutat cu un succes fără emoţii al celor de la CS Floreşti, 9-0 cu Viitorul Mihai Georgescu.

Meciul din prima etapă a returului a fost, aşa cum era de aşteptat, la discreţia elevilor lui Călin Budişan, chiar dacă oaspeţii au oferit o replică, mai ales în prima repriză, mult peste poziţia din clasament.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

După golul de 2-0, însă, a existat o singură echipă pe teren, floreştenii marcând pe bandă rulantă şi rotunjindu-şi golaverajul. Patru dintre cele nouă goluri au fost reuşite de Paul Dîrjan, un hattrick a dat Mihai Frătean, în timp ce Răzvan Truşcă şi Claudiu Rus au izbutit câte un gol, suficient pentru cea mai clară victorie a floreştenilor din acest sezon. Viitorul, în schimb, a ajuns la 120 de goluri primite până acum, asta chiar dacă Mihai Georgescu s-a putut baza şi pe câţiva jucători care evoluează, la final de săptămână, în campionatul naţional U19.

De menţionat şi o revenire în echipa gazdă, Răzvan Creţu bifând primul joc după o pauză de doi ani, ultimul meci al acestuia pentru formaţia lui Călin Budişan având loc pe vremea când echipa se numea Luceafărul Cluj.

În ciuda victoriei de astăzi, floreştenii au rămas tot pe locul trei în clasament, aceştia mai având nevoie de un gol pentru a urca, măcar temporar, pe poziţia secundă.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.