JSport.roJSport.ro
foto: Ştefan M, suporter "U"
foto: Ştefan M, suporter “U”

Echipa din Liga a II-a a Universităţii Cluj este formată, aproape în majoritate, din fotbalişti care evoluau în competiţiile de juniori anul trecut, iar antrenorul Mihai Teja a început, la fiecare meci, să se bazeze pe tot mai mulţi tineri de perspectivă din curtea Universităţii.

Tehnicianul „studenţilor” a dat dovadă de curaj la meciul de la Pâncota, atunci când l-a trimis direct în primul „11” pe Dan Berci, un jucător de doar 16 ani, aflat la debutul în tricoul echipei mari. Fundaşul stânga a lăsat deoparte, însă, toate emoţiile şi a făcut un meci mare, fiind pasator decisiv la golul lui Ursu, prin prestaţia să răsplătindu-i din plin “nebunia” lui Teja.

„Berci are 16 ani, a fost şi la echipa naţională şi a jucat bine pentru primul meci în Liga a II-a. Până acum a evoluat doar în competiţiile de juniori, dar a arătat o maturitate deosebită la debut. Noi, ca antrenori, vedem jucătorii la antrenamente zi de zi și îi trimitem sau nu în teren în funcție de forma sportivă pe care o arată”, a explicat Mihai Teja, pentru sport arad.ro , titularizarea unui jucător aflat la debutul pentru Universitatea Cluj.

Dan Berci este jucător de bază în echipa U17 a Universităţii din Liga Elitelor, acolo unde a şi marcat în acest sezon, însă are la activ şi câteva antrenamente cu formaţia U19, pregătită de Călin Sălăgean.

foto: Ştefan M, suporter "U"
foto: Ştefan M, suporter “U”

“Este un jucător cu talie bună, cu forţă, viteză, îndemânare, stâng bun. Are şi meciuri internaţionale, dar şi calităţile necesare ca să ajungă fotbalist în Liga I, dar depinde numai de el. La nivel de juniori se pregătesc, însă munca de fotbalist acum începe. Să nu şi-o ia în cap, asta e singura problemă care ar putea să nu-l ducă înspre performanţă. A debutat de tânăr, dar acum trebuie să fie modest şi muncitor în continuare, pentru că drumul îi este deschis”, ne-a spus, despre Dan Berci, antrenorul său de la echipa sub 17 ani a Universităţii, Vasile Macea.

În lotul echipei mari au mai fost convocaţi pentru câteva meciuri din această primă parte a sezonului şi alţi jucători de la juniori, în frunte cu Norbert Janos, marcatorul unui gol cu FC Bihor, Alex Dulca, Iuliu Haţiegan sau Olimpiu Moruţan, acesta din urmă fiind numit “perla centrului” de către Vasile Macea. “

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.