JSport.roJSport.ro

CFR Cluj şi FCSB au terminat la egalitate, 1-1, derby-ul din etapa a 11-a a Ligii I.

Clujenii au marcat prin Vera, după ce tot atacantul CFR-ului a mai trimis o dată mingea în poartă, arbitrul Ovidiu Haţegan dictând fault în atac la Nouvier.

Acest gol anulat echipei sale l-a nemulţumit cel mai mult pe antrenorul Dan Petrescu, tehnicianul clujenilor urmărind din lojă partida de joi seara. După meci, „Bursucul” nu a avut deloc cuvinte de laudă la adresa arbitrajului, acesta menţionând şi că adversarii trebuiau să rămână în nouă jucători.

„E frustrant să nu câştigi, mai ales că am marcat un gol valabil. În plus, cei de la Steaua trebuiau să primească cel puţin două cartonaşe roşii. Din tribune am văzut foarte bine meciul. Presiunile făcute înainte de meci au avut succes, pentru că a fost un arbitraj total pro Steaua. Ce au făcut cei de la Steaua nu mi se pare normal, dar au reuşit să-l câştige pe arbitru la acest meci”, a declarat antrenorul CFR-ului.

Petrescu a comentat şi jocul echipei sale, arătându-se dezamăgit de modul în care clujenii au primit gol.

„Am făcut ceva la antrenament dimineaţă, iar la meci a fost altfel. Să iau gol pe contraatac acasă rar mi se întâmplă, mai ales când şi conducem. Am pierdut două puncte şi, dacă eram mai atenţi la acea lovitură liberă, cred că jucam până la Crăciun şi Steaua nu ne dădea gol. Eu nu ţin minte niciun şut pe poartă al Stelei. Dacă eram pe bancă, cred că am fi jucat puţin mai bine în repriza a doua”, a mai spus antrenorul din Gruia.

Dan Petrescu va reveni pe banca echipei sale luni, atunci când CFR o va întâlni pe Astra Giurgiu, în deplasare.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.