FCSB şi CFR Cluj s-au întâlnit aseară, 10 februarie, pe Arena Naţională în cadrul etapei 24 din Liga I, partida terminându-se la egalitate, 1-1. Marcatorii meciului au fost Vinicius (33) şi Budescu (76 p.).

La conferinţa de presă aferentă jocului Dan Petrescu, antrenorul ,,alb-vişiniilor”, a spus că nu îi convine rezultatul final şi că e clar că meciul dintre locul 1 şi 2 este unul cu intensitate maximă.

Oferte echipament Joma - pentru CluburiCatalog 2018 JSport.ro - Joma, Cluburi, echipamente sportive, echipe

,,Înaintea meciului aş fi fost mulţumit cu un egal aici pentru că Steaua e o echipă foarte bună, încă nu a pierdut pe teren propriu, ştim ce jucători de valoare are, dar în momentul în care conduci cu 1-0 e clar că acest rezultat nu îmi convine. În acelaşi timp, sunt mulţumit de băieţi pentru că au dat tot ce au mai bun şi nu am ce să le reproşez. Cred că am controlat prima repriză destul de bine, am făcut pressing sus. În repriza a doua am cerut acelaşi lucru, am obosit puţin şi am cedat. Normal, şi Steaua juca acasă şi trebuia să marcheze. Au făcut şi două schimbări inspirate, iar apoi a venit acel gol şi meciul s-a încheiat la egalitate. E clar, când joacă două echipe, locul 1 cu locul 2, e meci de bătaie cu intensitate maximă, cu agresivitate şi câteodată e greu să iasă prea multe ocazii”, a explicat ,,Bursucul”.

În urma egalului cu formaţia lui Nicolae Dică, echipa clujeană rămâne liderul clasamentului cu 53 de puncte şi are un avantaj de două puncte faţă de FCSB. În penultima etapă a sezonului regulat, CFR Cluj o va întâlni pe Astra Giurgiu în Gruia pe 17 februarie, sâmbătă, de la ora 20:45.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.