CFR Cluj a câştigat la Astra, 2-0, după o primă repriză perfectă.

Jucătorii lui Dan Petrescu au fost extrem de bucuroşi la finalul partidei, mai ales că pot deveni campioni în această seară, nu şi antrenorul clujenilor, însă.

Oferte echipament Joma - pentru CluburiCatalog 2018 JSport.ro - Joma, Cluburi, echipamente sportive, echipe

Dan Petrescu a fost supărat pentru repriza a doua făcută de elevii săi şi îi va băga în şedinţă în această săptămână. Deac şi colegii săi pot scăpa de „furia” lui Petrescu doar dacă CSU Craiova va câştiga în această seară cu FCSB.

„Prima repriză a fost foarte bună, îi felicit pe băieţi, dar a doua repriză nu mi-a plăcut. O să avem video, şedinţe, pentru că dacă jucăm tot aşa nu mai batem pe nimeni, iar cu Viitorul nu avem nicio şansă. Nu îmi place că nu am reuşit să dăm al treilea gol, am fost relaxaţi şi sunt putin supărat pentru asta. Eu nu vorbesc niciodată cu jucătorii după meci. Ei erau bucuroşi acum în vestiar, cântau, dar de mâine trebuie să-i opresc eu din cântat. Am muncit foarte bine un an şi nu vreau să greşim nimic la ultimul meci”, a declarat Petrescu.

Partida cu Viitorul se va juca cu trofeul de campioană în Gruia, indiferent de rezultatul meciului din această seară. Partida cu formaţia pregătită de Gheorghe Hagi va fi duminică, de la 20:45.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.