JOMA - JSport.roJSport.ro
foto cfr1907 cluj

CFR Cluj a trecut în turul doi preliminar după victoria cu Astana, 3-1.

A fost un succes venit după trei goluri ale lui Omrani, francezul având şi o bară.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

La final, antrenorul Dan Petrescu l-a felicitat personal pe atacantul său şi i-a semnat mingea cu care a marcat, dar a refuzat să o facă şi în public.

“Nu vorbesc nimic de el că iar nu mai dă niciun gol”, a glumit Petrescu. Tehnicianul a dezvăluit şi ce reacţie a avut pe bancă la golul de 0-1 al Astanei. “Am spus atunci că dacă dăm două goluri până la pauză ne calificăm, altfel nu avem nicio şansă. Când vrei ceva cu adevărat, îţi iese. Dar, degeaba am câştigat acum dacă nu ne calificăm cu Macabi. Trebuie să continuăm şi să facem un meci fantastic şi cu Maccabi”, a precizat antrenorul clujenilor. Dan Petrescu a avut şi două supărări mari după meciul de aseară.

“Bursucul” a răspuns criticilor, dar a avut şi un mesaj pentru jucători în urma fazei din prelungiri la care CFR putea pierde calificarea.

“În România se uită ce ai făcut. Dacă era după şase luni în care echipa nu juca, mai ziceam. Dar după trei meciuri? Eu nu am uitat să antrenez, cum se credea. Toată lumea crede că după două meciuri pe care nu le câştig Dan Petrescu nu mai e bun. Păi stai puţin, că am şi eu un CV, un nume în România. Sunt supărat şi pe jucători, pentru că a fost dezastru la ultima fază. Eram 7-8 jucători şi ne uitam cum dădeau aia cu capul. Acum plângeam toţi pentru o fază. Nu aveam voie la experienţa noastră”, a mai declarat Petrescu.

Primul meci cu Maccabi Tel-Aviv va fi miercuri, de la ora 21:00, tot în Gruia.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.