JSport.roJSport.ro

CFR Cluj va disputa, mâine seară, ultimul meci al anului 2017 în Liga I.

Alb-vişiniii se vor deplasa la Craiova, pe terenul unei echipe care a demonstrat forţă după revenirea acasă, iar antrenorul clujenilor, Dan Petrescu, îi consideră favoriţi pe olteni tocmai din acest motiv.

CFR-iştii, în schimb, nu mai pot pierde locul 1, au cinci puncte avans faţă de poziţia secundă, iar imediat după meciul de sâmbătă vor intra în vacanţă. Ispita celor trei săptămâni libere care îi aşteaptă pe clujeni reprezintă, însă, un motiv de teamă pentru Petrescu înaintea meciului de la Craiova, acesta atenţionându-şi jucătorii să abordeze cu seriozitate jocul.

„Cel mai mult într-o partidă contează spiritul pe care îl ai. Sunt foarte curios dacă jucătorii mei sunt în vacanţă deja sau vacanţa o vor după meciul ăsta. Sunt foarte multe cazuri în care multe echipe s-au văzut cu rezultatele obţinute, şi la ultimul meci, înainte de vacanţă, nu au prea dat tot ce au avut mai bun. Le-am spus şi jucătorilor asta şi sunt foarte curios ce vor face ei ca şi atitudine, pentru că voi fi foarte supărat dacă atitudinea nu va fi corectă. Mi-e frică foarte mult de acest lucru la meciul de mâine. E cea mai grea deplasare a noastră de până acum, Craiova e favorită pe stadionul ei cu orice echipă din Liga I şi e important să nu pierdem”, a declarat Dan Petrescu.

Meciul dintre echipa aflată pe locul trei şi liderul Ligii I se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30.

Joma - JSport.roJSport.ro

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.