JOMA - JSport.roJSport.ro

Universitatea Cluj a pierdut cu Metaloglobus Bucureşti, iar la final galeria i-a băgat în şedinţă pe jucători, antrenori şi conducători.

Dacă Falub şi Florescu s-au dus să vorbească în faţa suporterilor, directorul executiv Daniel Stanciu nu a reacţionat deloc şi a asculat criticile fanilor.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

„Nu cred că era un moment bun, pentru că nu puteai să ai un dialog. Până la urmă ce trebuia să vorbesc? Pentru că veneau întrebările din toate direcţiile. Dar am vorbit cu o parte din suporteri. Noi încă nu suntem pregătiţi să facem performanţă, chiar dacă mulţi suporteri ne transmit acest lucru prin pasiunea lor. Universitatea Cluj trebuie să schimbe mentalitatea şi strategia”, a declarat Stanciu.

Clubul de fotbal a semnat, marţi, un protocol de colaborare cu CS Universitatea, condus de Ovidiu Vasu. Cele doup entităţi speră, astfel, să atragă mai mulţi sponsori, dar şi o prezenţă crescută în tribune la sală şi pe stadion.

„Sportivii clubului nostru au mers la meciurile fotbaliştilor, iar ei au venit la meciurile noastre. Este bine că se întâmplă acest lucru şi sper ca împreună să fim mai puternici şi mai iubiţi de toată lumea. Ce se întâmplă acum este o situaţie firească, putea să se întâmple mai demult”, a precizat Ovidiu Vasu.

„Este un protocol-manifest mai degrabă, prin care încercăm să atragem atenţia că sportul românesc are nevoie de mai mult. Nu doar de sprijinul financiar, ci şi de ajutor în ce priveşte bazele sportive”, a spus şi Daniel Stanciu.

Joma - JSport.roJSport.ro

2 COMENTARII

  1. Liderii trebuie să fie focalizaţi pe rezultate şi focalizaţi pe oportunităţi. Bunele intenţii nu mai sunt deajuns. De altfel nu există nimic care să facă atâta rău, precum bunele intenţii. Asa a fost si este actualmente la U Cluj.Din pepiniera plina de talente care a fost la U cluj nu a mai rasarit un lastar care sa inmugureasca si sa dea rod.Simbolul lui U nu mai emotioneaza pe nimeni. Au trecut trei decenii grele de cand nimeni nu s-a putu impune la U sa creeze un mediu propice performantei si calitatii. Au venit oameni modesti,aserviti politicului si asa cum e obiceiul sa-si faca un nume si sa-si burduseasca conturile.Nu i-au interesat performanta si cresterea de talente si formarea unei echipe de prima liga.Motivul,suna mereu la fel “nu sunt bani”. P e vremuri se juca fara bani.Dar erau toti animati de un gand nobil si de simbolul universitatii. Bine ca la centenar au venit niste parliti de fosti jucatori(legende) de parca pe unii i-au luat evenimentul pe nepregatite in papuci de casa si pijama.Intalnirea semana mai mult a mormantare decat o sarbatoare de frumoase aduceri aminte. Toti cei prezenti asteptau parca sa ajunga memorabili. Unu nu a venit sa puna mana la reorganizarea clubului sa vina cu idei si solutii viabile.Speranţa (U CLUJ)moare ultima, aşa că ea e tot ce ne-a mai rămas. Sădiţi-o într-un loc retras şi aveţi grijă de ea.

  2. U Cluj a murit demult, stimate tarane, nu mai abera ca GeeGee Fecali, ca te ia curentul daca continui asa, ametitule !! 🙂 Bai, drojdierule de D. Stanciu, tu stii de ce ai venit la Alb-Negru Cluj, ai uitat, bai betivane, bai halberistule ? 🙂 Tu ai venit cu misiune de la CFR Cluj, ca sa-i ajuti pe pinguinii astia ametiti sa gaseasca drumul corect spre Divizia C, mikimausule !! 🙂 Ca de nu, nu iti iei bonusul acela faraonic de la Mister Paszkanyi, sa nu uiti asta, tarane drojdier si descult ce esti !! 🙂 Bai, toti isi bat joc de voi, numai voi nu observati acest lucru !! 🙂 Sper sa mori si tu macar in Iunie de acest corona-virus mai destept decat toti rumanii verzi rupti in fund de foame, stimabile D. Stanciu, dupa ce ti-ai incheiat misiunea la acest cel mai club de rahat de practicanti de fotbal, care se prostitueaza pe banii contribuabililor platitori de taxe si impozite !! 🙂 Iar ceilalti speram sa moara chiar pe teren, unul cate unul, asa sa va ajute Dumnezeu, club de blestemati ce sunteti, toti va urasc pe voi, numai pe voi si pe penalii aia de la WeCeSeBeaua, sunteti deja rasii planetei !! 🙂 Muriti in chinuri, leprelor, voi si cu toata familiile si rudele voastre, o sa fie ca si cum nici nu a-ti fi existat vreo-data, tar-felor !! 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.