JSport.roJSport.ro

CFR Cluj va juca sâmbătă cu Hermannstadt următorul meci din Liga 1, iar antrenorul Antonio Conceicao nu va putea conta nici acum pe Culio şi Deac.

Doar ultimul a reînceput antrenamentele cu echipa, însă nu la intensitate maximă, iar tehnicianul portughez nu e sigur că poate conta pe vreunul din cei doi nici măcar la derby-ul cu Universitatea Craiova, din 1 octombrie.

„Deac a revenit la antrenamente, dar s-a pregătit foarte puţin cu grupul şi nu poate fi o opţiune pentru noi acum. Probabil că peste două săptămâni. Culio încă nu e o opţiune pentru noi”, a spus Conceicao.

Chiar dacă argentinianul va lipsi, acesta nu va fi înlocuit de Hoban. Internaţionalul român a căzut în dizgraţia antrenorului portughez, care nu l-a introdus în lot la ultimele două meciuri din Liga 1. „La Hoban este o decizie tehnică”, a fost singurul comentariu al antrenorului de la CFR.

„Am muncit foarte bine în această pauză competiţională. Şi atunci când munceşti foarte bine, evident că speranţele de revenire sunt mai mari. Mă bucur că am avut aceste două-trei săptămâni normale după meciul cu Viitorul şi suntem pozitivi că echipa îşi va reveni”, este optimist, în schimb, Conceicao.

Hermannstadt-CFR Cluj va fi sâmbătă, de la ora 15:00.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.