Au mai rămas două săptămâni până la startul unui nou sezon de Liga Elitelor la U19 şi U17, cele mai importante competiţii naţionale dedicate juniorilor.

Deocamdată, mai sunt de disputat două etape din fazele preliminarii, însă este aproape cert că Clujul se va baza pe Ardealul şi CFR atât la U19, cât şi la U17, în timp ce Universitatea va avea echipă, cel mai probabil, doar la U19.

Oferte echipament Joma - pentru CluburiCatalog 2018 JSport.ro - Joma, Cluburi, echipamente sportive, echipe

La categoria jucătorilor sub 19 ani, toate cele trei echipe clujene conduc seriile din care fac parte, iar “U” şi CFR pot obţine şi matematic, sâmbătă, accesul în noul sezon al Ligii Elitelor. Ardealul va mai avea ceva emoţii până la final, în ultima etapă urmând să joace derby-ul cu Unirea Alba Iulia, echipă aflată la doar două puncte în spate.

În competiţia de la U17, în schimb, Ardealul e deja calificată în Liga Elitelor, având opt puncte peste următoarea clasată, cu două etape rămase de jucat. Acolo, CFR Cluj e lider cu trei puncte avans şi un meci mai puţin disputat, aşa că şi feroviarii sunt ca şi calificaţi în sezonul regulat al Ligii Elitelor, veştile mai puţin bune venind de la “U” Cluj.

Echipa U17 a clubului, încropită în grabă, e pe locul trei în clasament şi va juca, sâmbătă, pe terenul liderului Luceafărul Oradea, orice rezultat în afara victoriei însemnând pierderea şanselor de calificare.

Primele clasate din fiecare serie vor juca în Liga Elitelor, în timp ce restul formaţiilor vor lupta pentru câştigarea campionatului naţional U19, respectiv U17. Din acest sezon va fi organizată şi Liga Elitelor U15, cu un sistem diferit, până în octombrie echipele clujene urmând să joace doar între ele pentru un loc în etapa regională.

Campioana Ligii Elitelor U19 va juca în sezonul viitor al UEFA Youth League.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.