JSport.roJSport.ro

IMG_0490Viitorul Feleacu a fost la 10 minute de o promovare istorică în Liga a III-a, însă un şut de la 30 de metri, venit în minutul 111, a intrat în plasa porţii lui Silaghi şi a îngropat definitiv speranţele „lupilor”.

După un retur de campionat perfect, cu doar un egal şi, în rest, victorii pe linie, formaţia din Feleacu a fost aproape să facă pasul spre eşalonul superior, dezamăgirea fiind pe măsură la finalul partidei cu Gloria Cermei.

„Noi am fost la câteva minute de a avea în perspectivă promovarea, dar lipsa de pregătire fizică şi lipsa de experienţă… am ajuns unde am ajuns. Au promovat ei şi le doresc succes, sper să aibă putere din punct de vedere financiar şi sportiv să facă faţă la Liga a III-a. La 2-0, presiunea a fost poate prea mare pe băieţi, au încercat să facă dublaj sau chiar triplaj la oameni, deşi fiecare trebuia să aibă omul lui, respingerea nu a fost făcută cu forţă şi a venit o execuţie foarte bună a lui Purece. Asta a fost să fie, am visat frumos, dar nici nu ar trebui să mă simt supărat. La condiţiile de pregătire pe care le-am avut, poate era o căciulă prea mare pentru noi această promovare”, a declarat antrenorul Feleacului, Lucian Roşu.

De partea cealaltă, tehnicianul fericit al arădenilor, Mircea Aslău, a recunoscut că la 0-2 nu mai spera foarte mult la promovare şi a avut cuvinte de laudă pentru jucătorii Viitorului.

„A fost un meci destul de greu, s-a dovedit că jucătorii clujeni nu pot să fie slabi, au demonstrat că au valoare, dar mă bucur pentru echipa mea. Nu pot să spun că mai speram la 0-2, dar în fotbal e posibil orice şi am crezut până în ultimul moment, am crezut în băieţi şi au dat dovadă de caracter, revenind senzaţional. Cu 7-8 minute înainte de final eram rămaşi acasă, dar acum ne bucurăm că suntem în Liga a III-a”, a spus şi tehnicianul Gloriei, care a putut sta pe banca echipei sale la acest meci după ce suspendarea primită de la AJF Arad a fost redusă la doar o etapă.

Pentru echipa din Feleacu urmează o perioadă în care se va decide viitorul clubului, orice scenariu fiind posibil în următoarele două luni.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.