Sănătatea Cluj pare să aibă un început de retur complet diferit faţă de prima parte a sezonului, „viruşii verzi” având doar două victorii în cele şase meciuri disputate în 2017.

Ultima partidă a doborât şi recordul invincibilităţii în deplasare a clujenilor din acest campionat, Sănătatea pierzând cu Avântul Reghin, 0-3, marţi după-amiaza.

Oferte echipament JomaOferte Joma

Jocul din etapa intermediară de astăzi a fost început prost de către oaspeţi, care au primit un gol rapid, mai apoi al doilea venind dintr-un penalty.

Cu o echipă improvizată a lui Marius Semeniuc, Sănătatea a avut şansele ei în acest meci la 0-2, însă Reghinul a reuşit să închidă jocul cu golul de 3-0, acelaşi scor înregistrându-se şi în tur, doar că în favoarea clujenilor.

Fără Ciupe şi Dan Matei, Sănătatea a pierdut, astfel, primul meci din deplasare în acest campionat.

„Să zicem că a fost un accident. Le-am spus şi în vestiar că fiecare primeşte o şansă, ca să pot să îmi fac o idee pentru anul viitor, dar poate unii o tratează foarte uşor. La Reghin nu am reuşit să avem cea mai bună formulă posibilă, etapele astea intermediare sunt o problemă pentru noi, iar cei care au intrat nu au reuşit să fructifice ocaziile avute. Din păcate, se pare că dăm cu piciorul unei munci care a ţinut un tur”, ne-a declarat antrenorul Sănătăţii, Marius Semeniuc.

În urma acestui rezultat, echipa sa a coborât la cinci puncte în spatele locului al treilea în clasament, CS Iernut fiind următorul adversar al clujenilor, vineri după-amiază, la baza „Clujana”.

Sănătatea Cluj

Lăzăreanu
Deneş
Misăraş
Negru
Bucur
Lupu
Flueraş
Someşan
Lazăr
Ceaca
Bălătici

Rezerve: Todoran-Mihăescu, Ititesc, Vitan, Şulăr, Cotîrlă. Antrenor: Marius Semeniuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here