JSport.roJSport.ro

Francisc DicanAntrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Francisc Dican (foto), crede că formația Petrolului, pe care o va întâlni în etapa viitoare, are o valoare mult mai mare decât locul ocupat în clasamentul Ligii I, ultimul.

„Din punctul meu de vedere clasamentul nu este conform cu realitatea. Petrolul are un lot mult peste locul ocupat în acest moment. Au jucători de calitate, probabil că acum sunt într-o situaţie dificilă, dar jucători de calitate sunt acolo, e o echipă bună din punctul meu de vedere”, a declarat Francisc Dican.

Dican se aşteaptă la o confruntare dificilă, în contextul în care CFR-ul vine după o remiză albă pe teren propriu cu CSMS Iaşi.

„Ne aşteaptă un meci dificil, cu atât mai mult cu cât cu Iaşiul nu am reuşit o prestaţie foarte bună, a fost cea mai slabă evoluţie a noastră din campionat, după părerea mea, nu am reuşit să înscriem, singura parte pozitivă a fost că nu am primit gol”, a întărit tehnicianul.

Antrenorul se aşteaptă la un meci de angajament, cu atât mai mult cu cât calitatea gazonului din Ploieşti, unde până la urmă se va disputa meciul, nu este una foarte bună în acest moment, iar la ora jocului ar putea ninge.

Pe de altă parte Dican priveşte clasamentul cu CFR pe loc de play-off, fiind încrezător că echipa îşi va recupera la Tribunalul de Arbitraj Sportiv punctele cu care a fost penalizată.

Meciul dintre Petrolul Ploieşti şi CFR Cluj se va disputa vineri de la ora 20.30.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.