Foto: playtech.ro

Astăzi în Sport nu vine cu cele mai frumoase gânduri pe care un cititor și-ar dori să le răsfoiască într-un ziar.

 

Diego Maradona, unul dintre artiștii desăvârșiți ai fotbalului, a plecat pe ultimul contraatac în repriza cu numărul 60 a vieții sale pământești.

Nu eram născut în anii săi de glorie, și aici mă refer la momentul când a ridicat cel mai râvnit trofeu din sportul rege (titlul mondial cu Argentina la ediția din 1986, găzduită de Mexic). Nu am fost contemporan nici cu perioada când avea publicul catalan ori cel napolitan la picioare. Aș continua inclusiv cu Mondialul de acum 30 de ani, când Maradona s-a duelat cu una dintre cele mai bune generații din istoria României. Toate privirire erau îndreptate către legenda fotbalului argentinian și către Hagi. Captura foto cu cei doi va căpăta, peste ani și ani, o valoare inestimabilă. O valoare mult mai însemnată decât toate nestematele bine ascunse în adâncurile pământului.

 

Pe la vreo 14 ani, îi auzeam mereu pe colegii de școală strigând numele lui Maradona. Nu știam atât de multe despre el pe atunci. Nu eram un împătimit al fotbalului. Dar, odată cu trecerea timpului, mă tot întrebam de ce numele său e atât de des invocat. Și am scotocit internetul. Și presa tipărită. Da, înaintea Mondialului din Africa de Sud, unde Argentina s-a calificat sub comanda lui Maradona, ziarul scos de la tipografie încă avea un cuvânt greu de spus. Țin minte că exista o rubrică de sport bine realizată în Adevărul. În fiecare zi găseam în cutia poștală un număr nou și aflam tot ce voiam să știu. De la ultimele transferuri în Liga 1 și până la rezultatele înregistrate de cele 32 de participante de la mondialul de acum 10 ani.

Antrenorul Diego Maradona, pe care l-am urmărit de la finalul anului 2009 și până acum câteva luni, mi-a lăsat o singură impresie. Că pasiunea nu are limite. Că performanța cere sacrificii. Că aprecierea publicului nu e mereu pe măsura muncii depuse. ”Doamnele să mă scuze, dar vreau să le transmit un lucru celor care nu au crezut că eu voi califica Argentina la Campionatul Mondial”, era mesajul transmis de Maradona la o conferință de presă acum 11 ani. O parte din acea conferință am urmărit-o și eu, la televizor. O conferință care a devenit vulcanică, atunci când Maradona a adresat numai cuvinte de bine contestatarilor săi. Era o răbufnire a unui om care își dorea din tot sufletul să realizeze lucruri deosebite la cârma naționalei unde a strălucit ca fotbalist. Desigur, valoarea sa fotbalistică și ce a realizat ulterior ca tehnician, nu îi scuză astfel de reacții, dar ideea pe care vreau să o subliniez e că unii oameni pot fi aduși în astfel de situații dacă interlocutorul nu știe cum să pună problema.

 

Înaintea frumoaselor nopți și după-amiezi de vară de acum un deceniu, marile cotidiene de sport anunțau că Maradona a fost mușcat la față de câinele său. Nefericitul eveniment l-a determinat pe tehnicianul de 50 de ani să-și schimbe look-ul. Și-a lăsat barba să crească, ca să nu mai vadă cicatricea rămasă.

Pe 12 iunie 2010, la Johannesburg, a sosit ziua mult așteptată. Argentina întâlnea Nigeria în prima bătălie de la Cupa Mondială. Maradona nu a asistat la spectacol, dar a avut parte de un joc eficient al elevilor săi. Pumele s-au impus cu 1-0, după un gol marcat de Gabriel Heinze încă din minutul 6. Setea de magie a lui ”El Grande Diego” a fost potolită, însă, cinci zile mai târziu. Tot la Johannesburg, dar pe impunătorul Soccer City – stadion care urma să găzduiască finala turneului – tripla de senzație a lui Gonzalo Higuain și devierea nefericită a sud-coreeanului Park Chu-young i-au deschis Argentinei porțile către optimi. Maradona era pe val, dar ceva parcă lipsea. Îmbrăcat la patru ace, într-un costum gri deschis, selecționerul sud-american a pregătit ultimul duel din grupă, cel împotriva Greciei, în cel mai perfect mod posibil. Chiar dacă a odihnit o parte dintre vedete, Maradona i-a derutat pe eleni, iar la final și-a atins scopul cu ajutorul celor doi Martin – Demichelis, respectiv Palermo. Ultimul s-a aflat la primul și singurul său meci la un Campionat Mondial. Ce își putea dori mai mult? Acel meci era și ultimul la echipa națională. Nu a prins decât 15 în 11 ani, cu 9 goluri înscrise, dar partida și reușita din 22 iunie 2010 i-au marcat definitiv cariera sportiva. Și totul datorită lui Maradona, care i-a redat încrederea de care orice jucător are nevoie, indiferent că e la început ori la final de drum.

 

Argentina a continuat să încânte sute de milioane de inimi prin jocul, dar mai ales prin dăruirea artiștilor ghidați atât de meticulos de Diego Maradona. Pe 27 iunie 2010, pe același Soccer City, înscria de trei ori în poarta Mexicului, grație lui Carlos Tevez (cu o dublă) și a lui Gonzalo Higuain. Rezultatul final a fost 3-1, după golul de consolare înscris de Javier Hernandez.

”El Grande Diego” mai avea trei obstacole de depășit pentru a putea retrăi clipele de măiestrie din 1986. Urma o confruntare cu Germania, adversara din cele două finale în care a jucat cu țara sa. Pe prima a câștigat-o cu 3-2, în timp ce a doua a pierdut-o cu 0-1. Erau alte generații de fotbaliști. Alte tentații. Dar Maradona credea cu tărie că mai poate oferi un recital, prin intermediul ”gladiatorilor” săi. ”Panzerele” lui Joachim Low au făcut, însă, prăpăd. Thomas Muller, Miroslav Klose (dublă) și Arne Friedrich tăiau calea dublei campioane mondiale. Părea ireal și totuși nu era. Argentina se afla la final de drum. La fel și Maradona. Cine s-ar fi gândit că ascensiunea sa ca tehnician se va opri atunci. Poate nu vom ști niciodată ce a fost cu adevărat în sufletul său după acel 0-4 cu Germania. După acel Mondial început atât de bine, dar în urma căruia au curs râuri de lacrimi. Imaginile pe care le-am văzut la televizor, când Maradona s-a întors acasă și a fost îmbrățișat de fiica sa, când el plângea pe aeroport, vor avea mereu un impact puternic pentru orice om ”contaminat” cu microbul numit fotbal. Dacă ar asista la tristețea provocată de dispariția sa, Maradona ar spune probabil un vers dintr-un cântec folosit în jurnalele de sport la acel moment când l-a îmbrățișat fiica sa: ”Don’t cry for me, Argentina”. În ziua transferului său de pe Pământ, noi îi transmitem: ”Good bye, but we will not forget you, Maradona”.

În final, vă las câteva rânduri emoționante din cartea scrisă de jurnalistul italian Luca Caioli. Am selectat partea unde cunoscutul gazetar vorbește despre influența lui Maradona asupra lui Messi. O să vă las și o declarație a regretatului comentator Cristian Țopescu, care a fost profund marcat de cum s-a terminat cariera internatională a lui Diego Armando Maradona.

”Lionel nu gestionează bine situațiile de criză, după cum știu prea bine colegii de la Barcelona. Cu toate acestea, el nu primește niciun sprijin de la Maradona. Sătul, îl sună pe selecționer și îi spune că nu mai vrea să joace pentru Albiceleste. Realizând gravitatea situației, Diego merge la Barcelona, unde cei doi vorbesc deschis pentru prima dată. Antrenorul îi spune să nu își facă griji, că lucrurile vor sta diferit de acum. Și, începând de atunci, relația dintre Leo și Diego se transformă.

– Nu știu ce crede lumea despre Leo, dar pot să vă spun ce cred eu despre el. Cred că e cel mai bun din lume. Și e argentinian. Le-am spus deja băieților: ”Dacă Leo primește mingea, vom avea mai multe șanse”. El este mult mai susținut decât am fost eu înainte de Campionatul Mondial din 1986. În Mexic, eu am fost în atac, controlând și mingea, și echipa. Am pus lucrurile în mișcare și coechipierii m-au urmat. I-am explicat asta lui Leo, astfel încât să poată face același lucru în Africa de Sud, și el a înțeles. Când are mingea, se distrează, iar când se distrează, ne încântă pe toți”. Diego Armando Maradona (Luca Caioli, Messi: Povestea băiatului devenit legendă)

”Cu părere de rău, fotbalul, aici în America, a scris în istorie și un capitol care cu greu se poate uita. Retragerea definitivă a unuia dintre cei mai buni jucători din lume, argentinianul Diego Armando Maradona – suspendat a doua oară pentru consum de substanțe dopante – și uciderea unui jucător columbian de 27 ani (Andres Escobar – n. red.), pentru că suporterii echipei sale nu au putut primi o înfrângere sportivă cu demnitate. Într-un fotbal care otrăvește trupuri și care a ajuns să otrăvească și minți, nu mai e aproape nimic de comentat”. Cristian Țopescu, la microfonul Televiziunii Române

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.