JOMA - JSport.roJSport.ro
foto: Cosmina Măcicăşan

Dorin Goga ar putea fi la ultimul sezon din carieră.

Atacantul Universităţii Cluj va împlini în vară 36 de ani şi va lua o decizie în privinţa viitorul său fotbalistic.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

“Nu ştiu dacă voi mai fi pe teren şi sezonul viitor. O să iau o decizie în vară. Nu m-am gândit dacă vreau să fiu antrenor, deocamdată mă gândesc doar la ce-a mai rămas din cariera de fotbalist”, a declarat Goga pentru Look Plus.

Cu atacantul clujenilor pe teren, Universitatea a terminat stagiul de pregătire din Cipru şi a revenit vineri seara la Cluj. Două remize, o victorie şi o înfrângere au avut “studenţii” în cantonament, dar bucuria lui Adrian Falub e alta.

“Am venit acasă fără vreun accidentat şi e mare lucru. Cel puţin pentru mine e prima dată când se întâmplă lucrul acesta. Am avut 12 zile bune acolo şi e important că ne-am putut pregăti în condiţii bune. Sper ca tot ce am făcut acolo să se vadă şi în campionat”, a spus antrenorul Universităţii.

Clujenii au făcut şase transferuri în această pauză competiţională, dar până la reluarea campionatului ar mai putea veni încă doi jucători.

“Veţi vedea. Nu pot să spun acum ce jucători pentru că imediat cresc preţurile când e vorba de Universitatea Cluj. În etapele rămase vrem să ne salvăm de la retrogradare, să facem o echipă puternică pentru viitor şi să creştem jucători de la Centrul de Copii. Nu e un obiectiv realist pentru noi locul 3 care duce la baraj, dar suntem «U» Cluj şi nu ne putem gândi la altceva”, a mai spus tehnicianul Universităţii.

Campionatul Ligii a II-a va reîncepe în 22 februarie, atunci când “U” va primi vizita celor de la FC Argeş.

Joma - JSport.roJSport.ro

3 COMENTARII

  1. […] 3. Cel mai bun jucător al Universității în ultimele sezoane și unul dintre cei mai importanți lansați de club în ultimele două decenii, Dorin Goga, se apropie de retragerea din activitate. Goga a recunoscut într-o intervenție la Look Plus că se gândește ca, la vară, să „pună ghetele-n cui”. „Nu ştiu dacă voi mai fi pe teren şi sezonul viitor. O să iau o decizie în vară. Nu m-am gândit dacă vreau să fiu antrenor, deocamdată mă gândesc doar la ce-a mai rămas din cariera de fotbalist”, a declarat Goga. (CJ Sport) […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.