Etapa a cincea a Ligii Elitelor s-a disputat în acest weekend, iar Universitatea Cluj şi Ardealul Cluj au încheiat la egalitate, 0-0, în derby-ul de la U19.

A fost un meci în care au lipsit doar golurile, ocaziile fiind mai multe de partea gazdelor de la baza „Clujana”.

Oferte echipament Joma - pentru CluburiCatalog 2018 JSport.ro - Joma, Cluburi, echipamente sportive, echipe

Jucătorii lui Călin Sălăgean au păcătuit în faţa porţii, iar atunci când nu au fost imprecişi, portarul Ardealului s-a opus golului micilor „studenţi”. Elevii lui Călin Moldovan au avut şi ei oportunitatea de a deschide scorul, însă cele două formaţii s-au văzut nevoite să accepte acest egal, care nu le prea ajută în clasament.

„U”-iştii rămân lideri, pentru că CFR Cluj a pierdut, 2-4, la Centrul Naţional Mureş, dar acest rezultat va fi anulat la finalul campionatului. Ardealul, în schimb, se află pe locul opt după cinci etape, având doar victoria din prima rundă cu Râmnicu Vâlcea.

La U17, Ardealul a pierdut în deplasare la LPS Bihor, 1-4, şi rămâne pe penultima poziţie în clasament, calificarea în semifinale părând compromisă şi la această categorie de vârstă. Lider la U17 este LPS Banatul, viitoarea adversară a Ardealului, iar pe locul secund se află CFR Cluj, care a stat în această etapă.

Pe de altă parte, la U19 va avea loc derby-ul dintre CFR şi Universitatea în următoarea rundă, duminica viitoare, de la ora 12:00, tot pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, acolo unde s-a disputat şi meciul din Cupa României.

Partida s-ar putea disputa în absenţa galeriei oaspeţilor, Universitatea având meci cu UTA Arad, în deplasare de la aceeaşi oră, în Liga a II-a.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.