JSport.roJSport.ro

img_4202Derby-ul etapei a 14-a a Ligii a IV-a, dintre Armenopolis Gherla şi Universitatea Cluj, nu se va mai disputa pe terenul gherlenilor.

Stadionul aflat în Parcul Mare din municipiul clujean nu este pe placul jandarmilor, care le-au transmis oficialilor Armenopolisului că arena “nu îndeplineşte măsurile necesare de siguranţă pentru disputarea, în bune condiţii, a acestui meci”.

img_4118Având în vedere numărul mare de suporteri care se anunţa la partida de sâmbătă, la Gherla fiind aşteptată inclusiv galeria Universităţii Cluj, reprezentanţii forţelor de ordine au refuzat să-şi dea acordul pentru organizarea meciului pe stadionul „Olimpia” (foto).

În aceste condiţii, jocul va fi mutat pe Cluj Arena şi va avea loc de la aceeaşi oră, 14:00, cu gherlenii în postură de gazde. “U” Cluj a mai fost considerată echipa oaspete pe propriul stadion şi la meciul cu CS Floreşti, din etapa a 10-a, câştigat cu 2-1.

UPDATE

“Dorim să precizăm şi să ne exprimăm regretul în acelaşi timp că meciul programat iniţial pe stadionul municipal din Gherla, dintre Armenopolis şi ‘U’ Cluj, nu se poate desfăşura la Gherla. În urma inspecţiei efectuate astăzi de către reprezentanţii Jandarmeriei Române, s-a ajuns la concluzia că stadionul nu corespunde condiţiilor impuse de forţele de ordine pentru organizarea unui eveniment cu grad de risc major, aşa cum este clasificat meciul în cauză”, este un comunicat venit din partea echipei gherlene.

Joma - JSport.roJSport.ro

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.