JSport.roJSport.ro

Mai bine de trei ani au trecut de la ultimul interviu acordat de Zsolt Szilagyi. După o tăcere prelungită, cel mai iubit căpitan al Universității Cluj, din ultimele două decenii, a acceptat să-și expună gândurile pentru CJSport.ro. Dar Szilagyi ne-a pus niște condiții: să nu discutăm despre episoadele de tristă amintire din trecutul recent al clubului sau despre viitorul incert al societății. De acord.

Când toți te părăsesc, în jurul tău mai rămân doar cei cu adevărat devotați, cei care te iubesc necondiționat. Dacă acești oameni chiar există, te poți considera un norocos. Din acest punct de vedere, „U” Cluj este un caz fericit, pentru că echipa n-a fost niciodată singură.

Lângă vocea neobosită a peluzei, unul dintre cei mai fideli soldați ai Universității a rămas Zsolt Szilagyi. Cei care l-au văzut jucând, l-au îndrăgit pentru generozitatea cu care s-a dăruit fotbalului. Cu toate acestea, pe cel alintat „Sisi-căpitan” trebuie să-l cunoști pentru a înțelege cu adevărat de ce a fost și este atât de iubit. După o strângere de mână și câteva amabilități, imaginea se conturează. Modest, respectuos și serios. Calități pe care le remarci încă de la prima întâlnire.

Sisi e omul care și-a dedicat 26 de ani din viață unui singur club, „U” Cluj. Era un puști în 1991, când, cu traista plină de speranțe și emoții a pătruns pentru prima dată pe porțile fostului „Ion Moina”. În 1998, juniorul a debutat la seniori și, totodată, în prima ligă. Astăzi, la 35 de ani, ocupă postul de antrenor secund, dar cu aura de simbol modern al clubului, un statut pe care îl poartă cu simplitate și decență. Această rară statornicie l-a inclus pe Szilagyi în topul celor mai fideli jucători din istoria fotbalului, alături de nume precum Giggs sau Totti. Când se cântărește dragostea față de un club, Sisi chiar e acolo, lângă aceste figuri de legendă.

Accidentările au fost crucea sa. În 2005, Szilagyi s-a accidentat la genunchiul stâng, iar după o serie de complicații și ghinioane, a mai revenit pe gazon doar după trei ani. În 2010, a venit rândul genunchiul drept, iar Szilagyi a ieșit de pe scenă o jumătate de an, dar din nou s-a întors. Însă, după fiecare revenire, Sisi a continuat să intre cu capul în gheata adversarilor, cum se spune în termeni fotbalistici. Nu s-a menajat niciodată. La fel precum Mircea Luca sau Cristi Pojar.

Într-un fotbal populat tot mai des de indivizi dubioși și de saltimbanci, care azi spun una și mâine fac alta, valorile întruchipate de oameni precum Szilagyi par pe cale de dispariție. Să-l ascultăm pe favoritul suporterilor. Ne vorbește rar.

Sisi, mereu ai fost un luptător. Ce te-a determinat să o iei din nou de la capăt, de data aceasta împreună cu clubul, din Liga a IV-a?

Întregul staff tehnic și-a dorit să ajute echipa să promoveze, a fost dorința noastră, dar totul trebuie luat pas cu pas pentru îndeplinirea obiectivelor. Câștigarea ligii a 4-a trebuie să fie doar un moment dintre numeroasele țeluri pe care le avem.

De ceva vreme te afli în postura de antrenor. Cum ai descrie această experiență în comparație cu viața de jucător?

Este una total diferită față de cea de jucător. Responsabilitățile sunt mult mai mari, pentru că jucătorii trebuie motivați și pregătiți cu scopul de a învinge. Apoi, asigurarea disciplinei în vestiar este tot un aspect foarte important.

Care sunt cele mai importante idei cu care ai rămas de la numeroșii antrenori pe care i-ai avut?

Cât timp am fost jucător, mi-am notat planurile antrenamentelor făcute de majoritatea tehnicienilor cu care am lucrat. N-aș vrea să-i aleg doar pe unii, dar pot să spun că de la toți am învățat câte ceva. Totuși, mi-am însușit cele mai multe noțiuni de la Marius Popescu, pentru că lucrăm împreună de la retragerea mea și încerc să-l ajut cât pot de mult.

Ai fost un căpitan emblematic și ești un simbol al acestei echipe. De ce este „U” iubită și după atâția ani, chiar și-n ligile inferioare?

„U” a fost, este și va fi iubită întotdeauna. Când iubești o echipă, o iubești până la capăt. Indiferent că e greu sau e bine. Iar „U” Cluj este o echipă cu tradiție.

Relația ta cu suporterii este una specială. Lăsând modestia la o parte, de ce crezi că ești printre cei mai îndrăgiți jucători din istoria modernă a clubului?

La această întrebare ar trebui să răspundă suporterii, dar, din punctul meu de vedere, m-au apreciat pentru atitudinea pe care am avut-o pe teren și pentru respectul pe care îl am față de acest club.

Ce te-a convins să rămâi mereu la acest club, de la începutul și până la sfârșitul carierei tale?

M-am accidentat grav și am stat doi ani de zile departe de teren. În acel moment greu, am primit o mână de ajutor din partea clubului. Acest lucru a contat.

Și ai răsplătit clubul cu fidelitatea ta totală. Pentru că ai pomenit de acele clipe, ai avut momente de cumpănă, când ți-ai dorit să pleci de la „U”?

Nu am vrut să plec niciodată de la ”U” Cluj, deși am trecut prin multe dezamăgiri. Singura dată când am luat o decizie importantă a fost clipa retragerii mele. Eram foarte hotărât. Nimeni și nimic nu putea schimba decizia mea. Motivele le las pentru mine. Nu vreau să le comentez.

Să pătrundem în trecutul tău de fotbalist. Care au fost cei mai dificil adversari pe care i-ai avut ca fundaș?

Kapetanos, Temwanjera și Rusescu. Dar cel mai impresionat am fost de Lucian Sânmărtean.

Numește-mi, te rog, câteva amintiri frumoase sau niște partide memorabile trăite în tricoul alb-negru.

Aș alege meciul cu Steaua, din Cupa României, când am învins și i-am eliminat din competiție (n.r. 1-0, gol Janos Szekely). Noi eram foarte tineri (n.r. Szilagyi avea 23 de ani), lipsiți de experiență și am realizat o mare surpriză pe vechiul stadion, în fața unor tribune pline. Apoi, în sezonul 2012/2013, când clubul a trecut printr-un moment foarte greu. Nimeni nu ne dădea nicio șansă de salvare, dar noi am reușit să rămânem pe prima scenă. Îl trec la amintirile frumoase, chiar dacă vorbim despre o salvare de la retrogradare. Spun asta pentru că am simțit fiecare clipă dureroasă din ultimii ani.

Dintre nenumărații jucători pe care i-ai întâlnit la „U”, cine sunt fotbaliștii care te-au impresionat cel mai mult? Și de ce.

În timpul junioratului, urmăream pe viu meciurile echipei mari. Mi-a plăcut generația în care au jucat, printre alții, Marius Popescu, Cristi Pojar, Ovidiu Maier, Adrian Falub, Horațiu Cioloboc, Valentin Șandru sau Radu Sabo. Toți ne doream, la acea vreme, să fim copii de mingi, să asistăm la meciuri.

Orice copil visează. Tu unde visai să ajungi când te-ai apucat de fotbal?

La „U” Cluj. Când eu eram copil, „U” juca constant în prima ligă.

Ai crescut în lumea fotbalului. Ce admiri și, totodată, ce-ți displace la un jucător?

Îmi plac jucătorii talentați și muncitori. Fără muncă nu se poate face nimic. Admir fotbaliștii care fac tot posibilul pentru victorii. Și asta la fiecare meci. Se întâmplă să mai greșească, dar trebuie să aibă atitudinea corectă și determinare maximă. Nu îmi place deloc indolența.

Ce echipă simpatizezi din străinătate?

Real Madrid.

Pentru cei care nu te cunosc, cum se descrie omul Zsolt Szilagyi?

Muncitor, modest, puțin retras și iubitor al lucrului bine făcut.

Când nu ești ocupat cu fotbalul, cum obișnuiești să te relaxezi?

Urmăresc meciurile bune, mă uit la filme sau joc fotbal cu prietenii.

foto: Dan Bodea

Din păcate, cariera ta s-a lovit și de experiențe foarte triste. Cum ai reușit să treci peste accidentări și cine te-a ajutat în acele perioade pline de amărăciune?

Foarte greu am trecut. Eu prin ambiție am trăit. La 23 de ani, un doctor mi-a spus că nu voi mai putea juca niciodată fotbal. Dar mie dacă mi se spune „nu”, eu demonstrez că se poate. M-a susținut familia, m-au sunat prietenii, dar să îți revii doar de tine depinde. Și îți spun sincer, nu am suferit mult, ci foarte mult! Există un om, în afară de familie, care m-a sprijinit întotdeauna, din toate punctele de vedere. Îl cheamă Mihai, atât pot să-ți spun, și aș dori să-i mulțumesc pe această cale.

Ești o persoană credincioasă? Obișnuiești să te rogi?

Da, sunt credincios și încerc să fiu un om bun.

Superstiții ai avut în carieră?

Obișnuiam să mă rog înaintea fiecărui meci.

Ce simți când mii de fani te ovaționează și îți strigă numele?

Este un sentiment plăcut. Înseamnă că am făcut ceva bun și am lăsat o amprentă cât de mică în istoria acestui club.

Unde vezi clubul în anul 2019, la centenar?

Până atunci, cel mai mult îmi doresc să obținem cu echipa promovări cât mai rapide spre Liga 1.

Crezi că vei mai apuca vremurile în care „U” va avea din nou un fotbalist la fel de loial precum Zsolt Szilagyi?

Important e ca jucătorii să respecte clubul, să nu reprezinte pentru ei doar o rampă de lansare în viață. Eu mi-aș dori ca jucătorii de acum și cei ce vor veni să știe că „U” Cluj nu este un club oarecare. Fotbalistul lui „U” trebuie să fie un exemplu prin tot ceea ce face.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

  1. In sfarsit un OM adevarat, cu picioarele pe pamant. Ii vezi pe toti putoii de azi, gen Lemac, care habar n-au sa faca un stop, o preluare, sau sa traga un sut sanatos la poarta, pe care ii intereseaza doar cluburile din Cluj, dar ei se viseaza la Real Madrid. Da’ sa-ti doresti cu inima sa joci la “U” Cluj ce are?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.