JSport.roJSport.ro

Adrian Falub a fost demis în startul sezonului trecut de la Universitatea Cluj, după câteva rezultate nesatisfăcătoare, iar acum a revenit la echipă.

Chiar dacă a pierdut un singur meci pe banca “şepcilor roşii”, remizele multe dar şi startul prost de sezon avut de “U” au făcut ca echipa să termine anul la doar patru puncte de retrogradare. Antrenorul a început să fie contestat de unii suporteri, iar acest lucru a ajuns şi la urechile sale. Pe final de an, Falub nu a mai rezistat şi le-a transmis un mesaj fanilor.

“Eu şi cu Daniel Stanciu am venit să ducem clubul ăsta în Liga 1 şi ştiu cum să facem. Eu am patru promovări la activ şi anumite rezultate la Universitatea. Chiar dacă sunt o grămadă de oameni care mă contestă, le cer doar o şansă, pentru că nu putem să ducem clubul ăsta în Liga 1 fără sprijinul lor. Nu vreau statui, nu vreau recunoştinţă, le cer răbdare şi o singură şansă. Dar nu cu huiduieli toată ziua şi contestări. Dacă lucrurile nu merg bine, voi fi primul care o să plec. Sunt la mine acasă şi nu vreau să deranjez pe nimeni. Dar nici să fiu eu vinovatul de serviciu. M-am săturat! Când lucrurile nu merg bine, Falub e vinovat, Falub e prost, e slab, nu ştie să antreneze. Spuneţi-mi un antrenor care are rezultate mai bune ca ale mele în liga a doua. Sau în ultimii 15 ani un antrenor cu rezultate mai bune la «U​» Cluj. Am dus echipa de nouă luni neplătită în finala Cupei. Data trecută am promovat de pe locul 10 în liga a doua. Dar eu sunt vinovat şi pentru tot ce s-o întâmplat în trecut. Toată ziua Falub e prostul, Falub e tâmpitul. Ajunge! Nu mai vreau să tac şi să accept lucrurile. Nu mai vreau să fiu vinovatul de serviciu. Am pierdut acasă un singur meci din peste 50”, a spus Falub, la finalul unui an în care fanii Universităţii Cluj au fost greu încercaţi, în primul rând cu ratarea promovării în Liga 1.

Foarte probabil, Adrian Falub va rămâne antrenor la “U” Cluj cel puţin până la vară. “Am avut discuții cu doi antrenori, dar deocamdată ei sunt sub contract. Probabil că dacă nu se va concretiza nimic, voi antrena până la vară”, a precizat tehnicianul Universităţii.

 

Joma - JSport.roJSport.ro

3 COMENTARII

  1. La o simpla cautare pe https://www.transfermarkt.com/adrian-falub/stationen/trainer/4788/plus/1 se vad rezultatele in antrenorat ale lui Falub la U Cluj(sezonul acesta sunt trecute doar 6 meciuri) si daca calculam, ne dau fix 58 de meciuri ca antrenor la U din care are: 17 victorii,23 de egaluri si 18 infrangeri(incluzand meciurile din mandatul acesta care nu sunt updatate).Daca are motive pentru a se lauda dupa asa palmares….iar cu laudele ca e cel mai tare antrenor din liga a 2-a,Dan Alexa de exemplu are 3 promovari din liga a 2-a(Calarasi,Rapid,Poli Timisoara) si mult mai putine sezoane in antrenorat ca si Falub!

  2. Falub are şi el o parte din vină pentru jocul împiedicat al “studenţilor”, dar el este cu sufletul şi cu toată priceperea alături de echipă. Dacă “U” a ajuns să se lupte pentru a evita retrogradarea, totul a pornit de la valoarea îndoielnică a lotului, de la transferurile neprofesioniste din vară şi de la îndepărtarea unor jucători apropiaţi de simbolul alb-negru Suporterii vor fi şi în primăvară alături de echipă, deşi au suferit mult, dar se aşteaptă o primenire a lotului, aşa cum a tot promis conducerea, cu toate că e dificil să se aducă la echipă jucători valoroşi, căci acest fel de jucători nu prea abundă în fotbalul carpatin, iar cei de afară vin greu, datorită poziţiei universitarilor în clasamentul la zi. Domnul Stanciu are cuvântul !

  3. Bai, Falub, bai tarfa mica a lui Blokulet 🙂 bai, tu vorbesti ? !!! 🙂 Bai, hotule, tu nu intelegi ca DNA-ul e cu ochiipe voi, bai club de infractori si pe teren si in afara lui, si la propriu si la figurat !!! 🙂 Bai idiotule, tu crezi ca Blokulet 🙂 o sa te scape de puscarie, ca e si el vizat, bai Falub habarnistule 🙂 bai fomistule !!! 🙂 Bai, tu vrei sa ajungi sa iti vinzi si camasa de pe tine ca sa scapi de Jilava, bai agariciule !!! 🙂 Hai ca mai aveti de recuperat 4 puncte, numai atat va desparte de promovarea in C, si apii vine promovarea in D 🙂 idiotule, tu nu intelegi ca banii si sponsorii sunt pe terminate, pe Blokulet al tau il doare fix in karici de ce delirezi tu acolo pe Neputinta Arena 🙂 nimeni, dar nimeni nu te mai crede, bai bolsevikule 🙂 Dar pe grasul ala de negrisor de Kay cand il zburati pana in Afrika 🙂 lui nici nu ii trebe bilet de avion, numai ii dai un sut in kur si direct la ma-sa aterizeaza acasa, intre tigri, maimute si leoparzi !!! 🙂 Bai, Irimies, undfe te-ai ascuns, mai hotule in mareata US of A, ca de te ginesc negrii din Seattle, Shitcago sau Minessotta 🙂 ajungi cu mai multe gauri acasa, in Romanica ta de kakat 🙂 bai kakat cu ochi ce esti !!! 🙂 bai hot ordinar nu ti-e rusine sa furi banii oamenilor de buna credinta, care numai de circul ce il livrati voi saptamanal nu au nevoie, bai huliganule, bai Irimies, fiu de tarf-fa !!! 🙂 E bine ca esti aici, ca deja s-au depuspangeri penale impotriva ta, asa ca FBI-ul poate sa te salte in orice zi, direct de la locul tau de furaciune, bai hahalero !!! 🙂 Bai, Falube tampitule, tu nu ti-ai dat seama CA CFR-ul vi l-a trimis pe cap pe betivanul ala de Stanciu, ala pe unde a fost pe toti i-a retrogradat, cum a facut ultima data la ASA Targu Mures, intreaba-ai pe aia ce fericiti sunt de el, bai Falub, sclavul lui Blokulet !!! 🙂 Bai, inscrie-te intr-un partid de hoti, acum cat mai ai timp si fa-te mancator de kakat acolo, ca aia poate te scapa de Jilava, dar aici la Univeristatea huliganilor Cluj sunt slabe sanse, corcodusule !!! 🙂 Bai, Falub aiuritule, speram sa iti stea sampania si mancarea in gat tie, si la toata sleahta de hoti din clubul ala de tigani si din primarie piticului dus cu pluta, ala se crede un fel de Napoleon 🙂 cand voi toti sunteti niste nimeni in drum, toti rad de voi si de circul ieftin ce il oferiti pe Histeria Arena !!! 🙂 Ho HO ho, mother-fuk-kers, I wish you a Merry Christmas and a Happy New Year, rapandulelor !!! 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.