CFR Cluj a câştigat cu 2-1 derby-ul de clasament cu CSU Craiova şi s-a distanţat la patru puncte de poziţia a doua a ierarhiei.

Elevii lui Dan Petrescu au profitat la maxim de penalty-ul acordat în prima repriză şi de omul în plus avut aproape o oră, însă lovitura de la 11 metri primită de feroviari le-a dat motiv oficialilor FCSB să iasă din nou la atac.

Oferte echipament JomaOferte Joma

„A revenit în forță cfr! E normal să-i arbitreze celebrul și experimentatul Comănescu. E ținere reciprocă, boss…” şi „Exagerăm. Două săptămâni, cfr, viitoarea campioană impusă, n-a beneficiat de nicio eroare a arbitrilor. Sigur, a fost pauză competițională, dar orișicât…” a scris directorul sportiv al roş-albaştrilor, Mihai Stoica, pe facebook.

Atacurile la adresa CFR-ului au ajuns şi la urechile lui Dan Petrescu duminică seară, antrenorul clujenilor menţionând că le va răspunde celor de la FCSB. „Cel mai important acum e meciul cu Chiajna. Le răspund celor de la Steaua, dar când jucăm cu ei. Acel penalty a fost clar pentru mine şi mă bat cu oricine pentru faza asta. Dacă comentează alţii, comentează pentru că e CFR Cluj”, a spus antrenorul CFR-ului.

Dan Petrescu a vorbit şi despre faza în care a fost trimis în tribune, antrenorul dându-i dreptate arbitrului pentru această decizie, deşi nu i s-a părut normal motivul pentru care s-a ajuns la eliminare. Cel mai probabil, „Bursucul” va primi două etape de suspendare şi va lipsi de pe bancă tocmai la meciul cu FCSB.

„Arbitrul mi-a spus că nu am voie să părăsesc spaţiul tehnic şi a avut dreptate. Dar m-am enervat rău pentru că Mureşan a dat cu capul la poartă şi i-a dat galben. Nu am mai văzut aşa ceva. El a vrut să dea gol, dacă i s-a spart capul jucătorului advers… S-au dat cap în cap, dacă dădea gol se anula golul sau cum? Dacă era cu cotul, atunci era altceva, dar dacă s-au dat cap în cap mi se pare aiurea să-i dai galben”, a declarat antrenorul CFR-ului.

Feroviarii vor întâlni FCSB săptămâna viitoare, joi, de la ora 21:00, în Gruia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here