JSport.roJSport.ro

Terenul de fotbal din Floreşti, pe care au evoluat în ultimul an cele două echipe din comună, Unirea şi CS Floreşti, are una dintre cele mai bune suprafeţe de joc din judeţul Cluj.

Totuşi, acest lucru nu le-a împiedicat pe autorităţi să-l transforme într-unul sintetic, principalul motiv fiind cheltuielile de întreţinere care vor fi mult mai mici.

Acestea au hotărât, astfel, ca terenul să fie decopertat în perioada imediat următoare şi să se instaleze o suprafaţă cu iarbă artificială, lucru care le deranjează cel mai mult pe cele două echipe floreştene.

Dacă CS Floreşti va trebui să joace la Cluj-Napoca cel puţin în prima jumătate a turului, Unirea nici nu s-a mai înscris în Liga a IV-a. Echipa pregătită de Ioan Maja va evolua din toamnă în Liga a V-a, meciurile de pe teren propriu urmând să se desfăşoare în cadrul unităţii militare din Floreşti. Unul dintre motivele care au dus la înscrierea Unirii în Liga a V-a l-a reprezentat şi lipsa unei formaţii de juniori, lucru obligatoriu pentru ca o echipă să poată participa în Liga a IV-a.

Pe de altă parte, oficialii celor de la CS Floreşti, echipă care are drept obiectiv promovarea, se află în căutări pentru a-şi găsi o casă provizorie la Cluj-Napoca, aceştia având speranţe că la începutul lunii octombrie lucrările la noul teren sintetic din Floreşti vor fi finalizate.

Liga a IV-a va începe în 26 august şi, în ciuda faptului că va rămâne fără trei echipe care au evoluat anul trecut în acest eşalon, „U” Cluj, Ardealul Cluj şi Unirea Floreşti, ar putea avea la start cele mai multe formaţii din ultimii ani.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.