JOMA - JSport.roJSport.ro

Turneul Centenar, cea mai mare astfel de competiţie pentru copii găzduită vreodată de România, a debutat joi, cu primele meciuri.

După o zi plină, festivitatea oficială de deschidere a avut loc pe Cluj Arena, acolo unde aproape 2.000 de copii au umplut pista de atletism a stadionului clujean.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Sute de părinţi şi prieteni au stat în tribunele arenei timp de aproape o oră, iar echipele au defilat în faţa celor prezenţi, câteva dintre ele câştigând apoi mingi, maieuri şi torturi oferite de organizatori în cadrul unei tombole.

După ora 20:00, în sala de conferinţe a stadionului a avut loc o prezentare a clubului „U” Cluj, făcută de către Daniel Sima, iar apoi au ţinut discursuri în faţa antrenorilor vicepreşedintele Universităţii, Cosmin Irimieş, reprezentantul FRF la acest eveniment, Alin Cioban, dar şi Mircea Cojocaru, directorul tehnic al lui „U” Cluj.

„Staţi liniştiţi, Nea’ Coji nu pleacă nicăieri”, l-a prezentat gazda conferinţei de presă pe Cojocaru, care a participat la întregul eveniment alături de Ioan Ovidiu Sabău.

Mai jos aveţi o galerie foto de la câteva meciuri şi de la festivitate, rezultatele şi programul în următoarele două zile putând fi consultate pe pagina de Facebook a competiţiei.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

  1. Felicitări organizatorilor! Rușine suporterilor Universității U Cluj!!! Totuși sunt copilași de 6, 7 ani unde cred eu injuriile nu își au rostul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.