JSport.roJSport.ro

img_5835_800x533Ardealul Cluj şi Arieşul Mihai Viteazu s-au întâlnit, duminică dimineaţa, într-o restanţă din etapa a şasea a Ligii a IV-a, câştigată de catre formaţia lui Călin Moldovan, 4-0. Toate golurile s-au marcat în repriza a doua, Prejmerean candidând la golul sezonului cu reuşita de 3-0, mijlocaşul clujenilor trimiţând mingea în poartă de la centrul terenului.

Meciul din cartierul Someşeni a fost echilibrat în primele 45 de minute, perioadă în care ambele formaţii au trecut pe lângă gol, însă Ardealul a ieşit mult mai decisă de la vestiare. Călin Moldovan a folosit şi o parte dintre jucătorii de la Liga Elitelor, iar acest lucru s-a văzut mai ales în partea secundă.

Profitând şi de gafele din apărarea echipei lui Lucian Roşu, gazdele au marcat de patru ori, Prejmerean reuşind o “dublă”, Hociung şi Negrea înscriind şi ei în poarta nefericitului Ionele. Cu aceste trei puncte, Ardealul a urcat două poziţii în clasament, până pe locul opt, acumulând 10 puncte şi având un meci mai puţin, în timp ce Arieşul a rămas cu şase puncte, pe locul 12.

“A fost un joc echilibrat în prima repriză, cu două ocazii mari la ambele porţi, iar diferenţa s-a făcut pe final. Am marcat primii şi, probabil, au căzut şi ei, dar a fost un joc ok din punctul  meu de vedere. Am folosit azi şi câţiva dintre jucătorii de la Liga Elitelor care nu au prea avut minute”, a declarat antrenorul Ardealului.

“Noi am început din nou cu românisme. Le-am spus că Ardealul e o echipă bună, să nu-i trateze de sus, însă asta s-a întâmplat, chiar şi în prima repriză, care s-a terminat la egalitate. Acum să vedem, s-a schimbat şi conducerea la noi, sperăm să o ducem până în iarnă. Îmi pare rău că nu pot să fac o echipă competitivă, îmi lipsesc jucători la fiecare meci”, ne-a spus şi tehnicianul Arieşului, Lucian Roşu.

ardealul-clujArdealul Cluj

Farkas
Papp
Cozma
Deneş
Corduneanu
Negrea
Lăcătuş
Prejmerean
Gabor
Hociung
Grigore

Au mai intrat: Şoimaru, Feraru, Mureşan, Ilie Horea. Antrenor: Călin Moldovan

ariesul-mihai-viteazuArieşul Mihai Viteazu

Ionele
Boboia
Perde
Chiş
Crişan
Vescan
Kolozsi
Moldovan H.
Ignat
Mărginean
Pintilescu

Au mai intrat: Varga, Barta. Antrenor: Lucian Roşu

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.