JSport.roJSport.ro

img_1415_1024x683CS Floreşti a câştigat categoric derby-ul local cu Unirea Floreşti, 8-2, disputat la Cluj-Napoca însă, pe baza “Dan Anca”. Scorul etapei a 14-a a venit la doar câteva ore de la meciul istoric din Liga Campionilor, dintre Borussia Dortmund şi Legia Varşovia, terminat 8-4, cele opt goluri marcate de floreşteni fiind, de asemenea, un record pentru ei în acest sezon.

Mai experimentaţi şi mai valoroşi decât adversarii lor, dar şi pe un drum ascendent din punct de vedere al rezultatelor din ultima perioadă, jucătorii lui Călin Budişan au rezolvat încă de la pauză acest meci. Părăvan şi colegii săi au avut 3-0 după primele 45 de minute, însă jocul părea să fie relansat imediat după reluare, atunci când Cenan a redus din diferenţă.

A fost, totuşi, doar o chestiune de timp până când gazdele acestui joc au refăcut diferenţa de trei goluri, mai apoi CS Floreşti marcând de încă patru ori în poarta nefericitului Grămadă. Pentru învingători a reuşit un hattrick Cristian Cucuruzan, Roman bifând o “dublă”, celelalte goluri fiind marcate de Răzvan Truşcă, Claudiu Rus şi Dîrjan, în timp ce Timoc a dat al doilea gol al Unirii.

De menţionat şi o fază petrecută la mijlocul reprizei secunde, atunci când antrenorul oaspeţilor, Ioan Maja, a fost eliminat de pe bancă pentru proteste. Acesta, potrivit “centralului” Dragoş Lunca, nu ar fi lăsat o minge să iasă din teren şi ar fi oprit-o în interiorul spaţiului de joc, Maja nefiind deloc de acord cu decizia semnalată, iniţial, de tuşier. Din cauza protestelor, antrenorul Unirii a urmărit jocul de pe un scaun aflat la ieşirea din teren, tehnicianul aflându-se la prima eliminare din cariera de antrenor.

În urma acestui meci, care a contat pentru penultima etapă a Ligii a IV-a, CS Floreşti a urcat pe locul trei în clasament, cu 30 de puncte, dar poate fi depăşită din nou, mâine, de către Sticla Turda, care joacă pe terenul Ardealului.

“A fost o diferenţă mare de valoare între cele două echipe, reflectată şi în scor. Unirea e o echipă cu jucători tineri, în formare, care va creşte, dar deocamdată diferenţa de valoare este netă. Ca număr de goluri, de ocazii create, de circulaţia balonului în regim de viteză sunt mulţumit, dar ce mă deranjează este că reuşim să luăm gol la fiecare meci, indiferent de adversar, aspect pe care trebuie să-l mai corectăm un pic”, ne-a spus antrenorul CS Floreşti, Călin Budişan.

„A fost ’varză a la Floreşti’ azi. Echipa mea a fost total nepregătită pentru acest joc, jucătorii pierdeau mingea şi apoi se uitau. Am luat gol în minutul şase şi până atunci toată lumea stătea şi se întreba ’oare a început jocul’? Arbitrajul nu îl comentez, eliminarea a fost pe bună dreptate, dar nu cred că un tuşier putea să vadă, de la colţul terenului, că am intrat în teren şi că am oprit mingea”, a declarat şi tehnicianul Unirii, Ioan Maja.

cs-florestiCS Floreşti

Aranyosi
Cîmpean
Truşcă R.
Rus Cl.
Frătean
Vasilaş
Părăvan
Ciotlăuş
Dîrjan
Roman
Cucuruzan

Au mai intrat: Pojar, Toader. Antrenor: Călin Budişan

unirea-florestiUnirea Floreşti

Grămadă
Câţcăuan
Rakoczi
Madru
Silaghi
Grigorean
Mureşan
Psibel
Tinteşan
Crişan
Timoc

Au mai intrat: Cenan, Kallos, Proca, Buda. Antrenor: Ioan Maja

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

  1. Saracu’ Maja ce sa faca cu petardele astea de la Unirea : rakoczi, timoc, cenan si restu… Arbitru’ la fel un prost si jumatate. De asta de ce nu scrieti ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.