JSport.roJSport.ro

img_2811_1200x800Sănătatea Cluj a câştigat la scor de neprezentare, 3-0, meciul cu Avântul Reghin, din etapa a şasea a Ligii a III-a, al cincilea succes consecutiv.

Nici măcar o formaţie cu pretenţii şi buget peste cele ale clujenilor nu le-a stat în cale elevilor lui Marius Semeniuc, oaspeţii fiind “executaţi” până la pauză, “dubla” lui Ceaca, realizată în două minute şi golul lui Lupu stabilind scorul final încă înainte de sfârşitul primei părţi. Ultimele 45 de minute s-au jucat doar pentru statistică, clujenii confirmând încă o dată că nu degeaba se află pe primul loc în clasament.

“Am dat goluri până la pauză, după care meciul s-a mai liniştit. Poate a fost un scor prea drastic, dar şi noi muncim şi vreau să îi felicit pe băieţi pentru că au înţeles mesajul. Suntem o echipă modestă, muncitoare şi trebuie să aşteptăm şi greşelile adversarului, iar astăzi ne-a ieşit din nou. Victoriile aduc victorii, s-a creat un lanţ al încrederii bun, iar acum trebuie să vedem cum gestionăm momentele care vor urma, inclusiv etapa intermediară”, ne-a spus antrenorul “viruşilor”, Marius Semeniuc.

Sănătatea rămâne pe primul loc şi după această rundă, săptămâna viitoare ardelenii urmând să joace la Iernut, iar apoi vor primi vizita Metalurgistului Cugir într-o etapă intermediară.

sanatatea-clujSănătatea Cluj

Lăzăreanu
Deneş
Negru
Matei
Ciupe
Flueraş
Cristea
Vitan
Lupu
Ititesc
Ceaca

Rezerve: Todoran-Rus Horaţiu, Bria, Grigore, Bucur, Gorgan, Bălătici. Antrenor: Marius Semeniuc

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.