Etapa a 14-a Ligii Elitelor a programat, la U19, derby-ul Clujului dintre CFR şi Ardealul, ambele echipe având obiectiv calificarea în semifinale.

Alb-vişiniii şi-au luat revanşa după eşecul drastic din tur şi au câştigat la baza „Unirea” cu 2-1, provocând prima înfrângere din acest sezon trupei lui Călin Moldovan.

Oferte echipament JomaOferte Joma

Aflată pe primul loc în clasament, Ardealul a început mult mai bine meciul de astăzi, iar în primele 20 de minute a reuşit să marcheze, prin Chelariu, şi să-şi creeze alte două şanse mari de gol, printre care şi o bară.

Mai apoi, însă, CFR-iştii pregătiţi de Sorin Oncică au preluat controlul partidei, iar dominarea alb-vişiniilor s-a concretizat chiar la ultima fază a primei reprize, atunci când Cazan l-a învins pe Chindriş. Imediat după reluarea partidei, portarul CFR-ului, Fărcaş, a scos şutul lui Ilie Horea, dar cei care aveau să marcheze au fost tot alb-vişiniii.

Un contraatac plecat de la Petrila a fost finalizat de acelaşi Cazan, pentru un 2-1 care a rămas până la final. Ambele formaţii au mai avut şanse de a înscrie, însă partida s-a încheiat cu prima înfrângere a Ardealului şi cu CFR-ul urcând pe locul doi, care asigură şi el calificarea în semifinale. Ardealul rămâne lider, cu nouă puncte peste feroviari.

„A fost o victorie importantă şi necesară dacă vrem să prindem locul doi. Consider că s-au întâlnit cele mai bune două echipe din serie, de departe, şi totuşi a fost prima înfrângere a Ardealului. E bine că am câştigat pentru că echipa îşi pierduse încrederea după câteva meciuri în care nu am obţinut victoria, dar cred că azi am fost echipa mai bună. Dacă vom reuşi să aducem jucătorii cei mai buni ai clubului, clar ne vom califica în semifinale. Doar că mai sunt şi jucători la echipa a doua, trei dintre ei au jucat şi vineri tot meciul şi e greu. Suntem un pic descoperiţi”, a spus antrenorul micilor CFR-işti, Sorin Oncică.

„A venit prima înfrângere, după 29 de meciuri, pe care normal că nu mi-o doream. Am început foarte bine jocul, dar apoi am avut o cădere inexplicabilă. Parcă nu am mai alergat, adversarul a venit peste noi şi a marcat. Iar în repriza a doua am făcut acelaşi joc încâlcit, confuz, iar gazdele au reuşit să marcheze din nou. E foarte greu să nu pierzi niciun joc, dar jucătorii mei încă sunt nişte copii şi poate o relaxare mai apare având în vedere avansul din clasament. Eu încerc tot timpul să le explic, să scot maxim de la fiecare joc, dar astăzi atât s-a putut. Felicit echipa gazdă pentru dorinţă. Au avut o dorinţă şi o atitudine în plus faţă de noi”, a declarat şi antrenorul Ardealului, Călin Moldovan.

Mai jos aveţi o galerie foto de la această partidă.

CFR Cluj

Fărcaş
Ispas
Potra
Rus I.
Milandru
Dat
Pop Ad.
Petrila
Apostolache
Petruş Al.
Cazan

Au mai intrat: Hetea, Covaci, Pop C., Petrişor. Antrenor: Sorin Oncică

Ardealul Cluj

Chindriş
Creţ
Porumb
Selegean
Pop
Cioargă
Chelariu
Şoimaru
Andronic
Ilie Horea
Gavrilă

Au mai intrat: Gabor, Sandor. Antrenor: Călin Moldovan

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here