JSport.roJSport.ro

IMG_3806_1200x800Surpriza plăcută din acest retur al Ligii a IV-a, Viitorul Feleacu, şi-a continuat forma bună şi la meciul cu Unirea Tritenii de Jos, din etapa a 22-a. Elevii lui Lucian Roşu au ajuns la a şaptea victorie din opt jocuri în 2016, câştigând cu 4-1 o partidă pe care au rezolvat-o, însă, abia în a doua repriză.

Cu un joc solid, atât în atac, cât mai ales pe faza defensivă, Triteniul a dat o replică bună Viitorului în primele 45 de minute, la pauză scorul fiind 0-0, asta deşi ambele formaţii au trecut pe lângă gol. Totul avea să se decidă în primul sfert de oră al reprizei secunde, atunci când gazdele au ieşit mult mai motivate de la vestiare şi au ajuns rapid la 3-0 pe tabelă, după golurile lui Cătălin Crişan, Mihai Burz şi al golgheterului Radu Danciu.

Nadin Crişan avea să înscrie şi el până la final, iar Andrei Ozvada a redus din handicap în ultimele minute ale unui meci în care insistenţa din a doua repriză a Feleacului, coroborată şi cu unele greşeli din defensiva oaspeţilor, a făcut, în cele din urmă, diferenţa.

De menţionat că oficialii Viitorului au ţinut să aducă un omagiu lui Patrick Ekeng şi printr-un banner, “RIP Ekeng” fiind afişat la marginea terenului pe tot parcusul jocului disputat duminică la prânz.

“Ca de obicei, echipa noastră prinde reprize bune când prima, când a doua, nu putem avea constanţă. Astăzi am fost mai puţin inspiraţi în prima parte, dar băieţii s-au montat, şi-au dat seama că au ajuns pe locul doi şi probabil au realizat că se poate mult mai mult decât şi-au propus la început. În prima repriză cred că i-am tratat de sus pe adversari, nu sunt mulţumit de acest lucru, pretenţiile mele ca om, ca antrenor, ca psiholog sunt de a le impune băieţilor o atitudine cât mai profesionistă. Am făcut o a doua repriză bună, dar eu am rămas surprins şi de echipa adversă, pentru că mă aşteptam la altceva, dar s-au apărat şi au jucat chiar bine”, a declarat antrenorul Viitorului, Lucian Roşu.

“Au fost două reprize complet diferite. În prima am jucat de la egal la egal cu una dintre cele mai bune echipe din campionat, un joc frumos, cu multe ocazii la ambele porţi, dar în a doua repriză parcă am intrat nemotivaţi şi nu ştiu de ce. Le-am spus la pauză că e foarte greu să ne dea gol cu pasele lungi, însă chiar aşa am primit primul gol. Apoi, istoria s-a scris în primele 10 minute, când am primit cele trei goluri, pe greşeli personale, copilăreşti, însă noi doar aşa pierdem atunci când o facem, pe astfel de greşeli. Scopul meu acum e să terminăm pe locul opt în clasament. Etapa următoare avem meci cu Gilăul acasă şi dacă vom câştiga putem să ne îndeplinim obiectivul. Păcat de munca băieţilor, pentru că ei merg şi la lucru, aleargă, muncesc, dar când greşeşti, jocul te pedepseşte. Vreau să-l remarc pe Ozvada astăzi, care a jucat foarte bine mijlocaş la închidere la primul său meci pe acest post, şi a şi marcat”, ne-a spus şi antrenorul oaspeţilor, Andrei Pintilie.

După acest rezultat, Viitorul rămâne pe poziţia a doua a clasamentului, la trei puncte în spatele liderului Potaissa Turda, în timp ce Unirea Triteni este pe locul nouă, formaţia lui Andrei Pintilie ajungând la 10 înfrângeri în acest sezon.

Viitorul: Silaghi – Moldovan C, Crişan N, Mureşan, Moldovan D – Macula – Moldovan H, Tinteşan, Goga, Danciu – Burz M. Au mai intrat: Rusu, Brie, Gădălean, Burz A. Antrenor: Lucian Roşu

Unirea: Rusu – Dan Alex, Paleoca B, Gall S, Crişan – Câmpian, Ozvada – Voivod, Podariu, Ceclan – Deiac. Au mai intrat: Petrea, Gall An, Paleoca Cr, Silvăşanu. Antrenor: Andrei Pintilie

 

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.