JSport.roJSport.ro

img_3816_1200x800Universitatea Cluj a disputat, miercuri după-amiază, meciul din etapa a opta a Ligii a IV-a, cu Viitorul Mihai Georgescu, câştigând cu 8-0.

Partida a avut loc la baza CMC din Gruia şi, aşa cum era de aşteptat, a fost controlată autoritar de către oaspeţi, „U” deschizând scorul încă din minutul 2, prin Brian Lemac. Până la pauză, un autogol al lui Oltean şi Dorin Goga au urcat scorul la 3-0, odată cu înteţirea ploii înmulţindu-se şi golurile în poarta nefericitului Angeru.

Lemac şi Goga au mai punctat o dată în repriza a doua, Haţiegan, Moşuţi şi Pintea stabilind scorul final şi urcând golaverajul Universităţii la +39. „Studenţii” vor rămâne pe locul 1 în clasament până la următorul joc, care va avea loc săptămâna viitoare, tot miercuri, împotriva Ardealului Cluj.

În schimb, Viitorul Mihai Georgescu a bifat cel mai dur eşec al sezonului, la primul meci disputat în noua “casă” a clujenilor din acest campionat, baza CMC din Gruia.

viitorul-m-georgescuViitorul Mihai Georgescu

1
Angeru
2
Cherecheş
4
Oltean
16
Rotar
3
Felecan
20
Budean
8
Păun
6
Georgiu
11
Bedelean
5
Tiseliţă
9
Jurcă

Au mai intrat: Cîmpean, Rotar, Hacicu, Oprescu. Antrenor: Laurenţiu Văidean

u-cluj“U” Cluj

33
Pop R
13
Manu
6
Irimie
15
Cîndea
17
Fizeşan
30
Moşuţi
7
Lemac
8
Fodor
29
Giurgiu
9
Haţiegan
18
Goga

Au mai intrat: Kilin, Paşca, Morar, Pintea. Antrenor: Marius Popescu

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.