JSport.roJSport.ro

img_3982_1200x800Armenopolis Gherla s-a impus la limită, 1-0, în meciul din deplasare cu CS Floreşti, care a contat pentru etapa a opta a Ligii a IV-a.

Duelul dintre echipele care s-au bătut la promovare, umăr la umăr, până spre finalul campionatului trecut, a fost decis în minutul 62, atunci când Cosmin Crăciun a înscris cu un şut de la marginea careului.

Ambele formaţii au fost incomodate vizibil de terenul greu, pe care apa băltea mai ales la centrul suprafeţei de joc, astfel că a rezultat un meci de luptă, în care oaspeţii au reuşit să fructifice o inexactitate din defensiva floreştenilor.

După golul primit, elevii lui Adrian Truşcă, antrenorul principal, Călin Budişan, lipsind de la acest meci, au început să forţeze mai mult la poarta lui Morar, însă doar Tot, cu un şut în plasa laterală, a fost cel mai aproape de a marca.

S-a încheiat 0-1 în cele din urmă, prima înfrângere a Floreştiului după cinci victorii consecutive, în timp ce gherlenii au reintrat în lupta pentru podium cu acest succes, urcând peste adversarii lor de astăzi, dar având şi un meci mai mult disputat.

“Din păcate, cu Gherla tot meciuri din astea avem noroc să prindem, pe terenuri grele. E o echipă muncitoare, care ştie ce vrea şi care şi-a atins obiectivul. Noi am intrat în jocul lor mai şmecheresc, să zic aşa, şi am jucat haotic, nu ne-am putut face jocul nostru. Ne-am străduit, dar atât am putut. Nu vreau să mă leg de arbitraj, dar eu zic că am avut un penalty la un henţ, iar la ei nu poţi să dai doar galben la lovire cu cotul, mă rog, erau nişte avantaje şi acelea, la 0-0. Am pierdut după cinci victorii consecutive, dar nu contează, mergem înainte, şi alţii pierd şi nu se întâmplă nimic. Jucăm din plăcere şi se pare că nu ştim să jucăm meciuri din astea, cu adversari incomozi”, ne-a spus antrenorul de astăzi al floreştenilor, Adrian Truşcă.

“A fost un meci greu, pe un teren greu, disputat de ambele părţi. Per ansamblu, victoria e meritată, am mai avut ocazii. Sigur, pe final am fost dominaţi şi pentru că ne-am retras noi, încercând să conservăm rezultatul. Era ok şi un egal, important era să nu pierdem, pentru că suntem în creştere după meciurile mai puţin bune. Obiectivul e să fim pe podium la finalul campionatului şi vrem acum nouă puncte din următoarele trei meciuri”, a declarat şi tehnicianul gherlenilor, Cristi Vedean.

CS Floreşti

12
Aranyosi
3
Corpodean
4
Truşcă R
5
Cîmpean
6
Părăvan
10
Frătean
15
Ciotlăuş
13
Mocan
9
Tot
21
Dîrjan
20
Roman

Au mai intrat: Boboş, Toader, Gădălean, Rus Cl. Antrenor: Adrian Truşcă

armenopolis-gherlaArmenopolis Gherla

22
Morar
11
Moldovan D.
5
Tînc
17
Roman
3
Sîmboan An.
9
Bocoş
10
Stan David
14
Vînău
20
Marian Ionuţ
15
Danciu
8
Crăciun

Au mai intrat: Bunea, Codorean, Doroftei, David Sergiu. Antrenor: Cristian Vedean

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.