JSport.roJSport.ro

CFR Cluj şi Universitatea Craiova au închis etapa a 10-a a Ligii I, meciul dintre cele două combatante având loc în această seară în Gruia.

În ziua în care Iuliu Mureşan a fost dat afară de la clubul ,,alb-vişiniu”, jucătorii lui Conceicao au reuşit să obţină doar un punct din confruntarea cu Craiova, 0-0.

Prima şansă de a deschide scorul au avut-o CFR-iştii, dar Ţucudean (9) a trimis cu capul pe lângă poarta Craiovei, în urma unui corner. Replica oaspeţilor a venit imediat prin Bancu (12), dar Arlauskis a plonjat şi a respins în corner. Craiovenii au continuat atacul şi au ratat de două ori la aceeaşi fază, minutul 17, Mitriţă şi Mihăilă punându-l la încercare pe Arlauskis. Echilibrul a apărut în Gruia, iar la vestiare s-a intrat la egalitate, 0-0.

Repriza secundă a început cu ocazia lui Ţucudean, dar Pigliacelli a respins sutul atacantului CFR-ist. Acelaşi Ţucudean a fost aproape de a înscrie, după o eroare a portarului craiovean, dar nu a nimerit poarta din câţiva metri. Ocazii au început să fie de ambele părţi, iar în minutul 83 Universitatea Craiova a primit o lovitură de la 11 metri, dar Mitriţă a ratat transformarea, 0-0.

Meciul s-a terminat 0-0, iar CFR Cluj este pe locul trei, la patru puncte distanţă de FCSB, dar la egalitate cu Astra Giurgiu şi Gaz Metan Mediaş. Următorul meci pentru clujeni este în deplasare cu Astra Giurgiu, ocupanta locului secund din Liga I.

CFR Cluj

87
Arlauskis
45
Camora (C)
55
Vinicius
22
Lang
6
Manea
19
Culio
28
Hoban
8
Djokovic
14
Moutinho
20
Ţucudean
7
Păun

Au mai intrat: Ioniţă, Urko Vera. Antrenor: Antonio Conceicao.

Universitatea Craiova

13
Pigliacelli
3
Briceag
6
Kelic
15
Donkor
27
Martic
11
Bancu
10
Cicâldău
8
Mateiu
28
Mitriţă (C)
19
Kolic
33
Mihăilă

Au mai intrat: Rocha, Fedele, Bărbuţ. Antrenor: Devis Mangia.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.