JSport.roJSport.ro

IMG_0764_1024x683Universitatea Cluj a reuşit doar un rezultat de egalitate, 0-0, în meciul cu Unirea Tărlungeni, din etapa a 16-a a ligii secunde. “Şepcile roşii”, lipsite de aportul lui Calcan şi Ursu, au avut serioase probleme în a desface apărarea oaspeţilor, astfel că au ajuns la al doilea meci la rând fără victorie.

Tinerii jucători ai Universităţii Cluj au părut afectaţi de eşecul cu UTA, din etapa trecută, şi au început destul de timid meciul de pe Cluj Arena. Doar câteva şuturi anemice de la distanţă l-au deranjat pe portarul oaspeţilor. Cea mai mare ocazie a meciului avea să vină, însă, în minutul 38, atunci când Greu a scăpat singur spre poarta Unirii. După ce l-a pierdut pe drum pe goalkeeper-ul Muţiu, atacantul clujenilor a trimis spre poartă din unghi, însă un fundaş al Unirii a scos mingea chiar de pe linia porţii, cu un ultim efort.

A doua parte a meciului a debutat cu două ocazii importante ratate de oaspeţi, prin Petrean şi Forika, în timp ce Cocină a fost aproape de gol la poarta adversă. Până la final, însă, în ciuda presiunii “studenţilor”, doar şutul lui Hîmpea i-a mai dat ceva emoţii portarului Tărlungeniului. În prelungiri, clujenii au cerut vehement un penalty prin Greu, însă jucătorul Universităţii s-a ales doar cu un al doilea cartonaş galben şi, automat, a fost eliminat.

Scor final 0-0, meciul terminându-se cu proteste la adresa centralului, care a părăsit terenul protejat de stewarzi.

„U” Cluj: Niczuly-Butean, Crişan, Cordoş, Hîmpea-Boboc, Cîndea-Greu, L. Kovacs, Schieb-Cocină. Au mai intrat: Alex Dulca, N. Janos şi C. Popescu. Antrenor Mihai Teja

Unirea Tărlungeni: Muţiu – Vlăsceanu, Forika, Sb. Bucur, S. Marin- M. Popescu, G. Monea, Vasiloi, Minciună, Petra – Petrean. Au mai intrat: Antrenor: Daniel Bona

Mai jos puteţi vedea şi rezultatele înregistrate în etapa de miercuri, cu menţiunea că FC Braşov a realizat scorul campionatului, 11-2, contra juniorilor de la Metalul Reşiţa, asta deşi la pauză a fost doar 3-2.

FC Baia Mare-FC Caransebeş 4-0

FC Braşov-Metalul Reşiţa 11-2

Şoimii Pâncota-Gaz Metan Mediaş 2-1

CSM Râmnicu Vâlcea.FC Bihor 2-0

Olimpia Satu Mare-Chindia Târgovişte 1-4

CS Mioveni-UTA Bătrâna Doamnă 2-0

 

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.