JSport.roJSport.ro

Sănătatea Cluj şi Unirea Jucu au terminat la egalitate şi meciul retur din seria a cincea a Ligii a III-a, 0-0, după ce la Jucu a fost 1-1.

La fel ca în toamnă, şi acest joc a fost abordat cu multă determinare de către ambele echipe, care au trecut pe rând aproape de gol, până la urmă cei doi portari rămânând neînvinşi.

Pentru Sănătatea a fost mulţumitor acest egal şi pentru că „viruşii” au avantaj la rezultatele directe, însă jucanii aveau nevoie de victorie pentru a spera cu şanse mari la podium, mai ales că par să aibă un program mai lejer până la final decât adversarii lor de vineri.

„Pentru mine a fost un rezultat echitabil. În prima repriză noi am fost cu ocaziile mari, iar în a doua am avut din nou o ocazie mare, e adevărat, după vreo 15 minute în care au dominat jucanii. Oricum, ocazii periculoase la poarta noastră nu au prea fost. Scopul nostru a fost să nu luăm gol şi m-am bucurat pentru acest lucru”, a declarat antrenorul de ieri al Sănătăţii, Csaba Kis, care a pregătit echipa în lipsa lui Marius Semeniuc.

„Sunt afectat de acest egal pentru că nici nu mă gândeam că nu voi pleca de aici cu victorie. Eu ştiu ce echipă am şi trebuia să facem diferenţa, dar nu am făcut-o, din păcate, şi chiar se putea termina şi mai rău. Cred că a lipsit încrederea la jucători pentru a putea câştiga acest meci”, a spus şi tehnicianul Unirii, Adrian Iencsi, declaraţiile complete ale celor doi putând fi văzute mai jos.

Tot acolo aveţi şi o galerie foto de la acest joc, pentru ambele echipe urmând, marţi, o etapă intermediară, Sănătatea Cluj având meci la Recea, în timp ce jucanii primesc vizita celor de la FC Zalău.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.