JOMA - JSport.roJSport.ro

Echipa naţională de fotbal U21 a României s-a întâlnit cu reprezentativa Belgiei într-un amical disputat în Gruia, scor final 3-3.

Românii au atacat poarta lui Teunckens din primele minute ale jocului, dar acesta a fost atent şi a respins. Belgienii l-au pus şi ei la încercare, de câteva ori, pe Ionuţ Radu, dar în minutul 35 acesta a rămas fără replică la şutul fundaşului dreapta Cools, care a trimis din colţul careului de 16 metri, 0-1.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Echipa antrenată de Mirel Rădoi a urcat mai mult în careul belgian după acest gol, iar la pauză a fost 1-1 după ce Denis Drăguş (45+2) a înscris din penalty. România a beneficiat de lovitura de la 11 metri după ce Mbenza a avut o intervenţie în careu asupra lui Vlad Dragomir.

După revenirea de la vestiare, Belgia a înscris al doilea gol prin Leya Iseka (56),1-2, iar după schimbarea portarului în tabară României, oaspeţii au înscris din nou, 1-3. De această dată marcatorul a fost Mbenza (58), portarul Căbuz fiind luat prind surprindere din 7 metri.

Mirel Rădoi a făcut modificări în echipă, iar nou-intratul Olaru a redus din diferenţă în minutul 90, 2-3, iar la următoarea fază Ciobanu a restabilit egalitatea, 3-3, acesta fiind şi scorul final.

Cele două echipe sunt calificate la EURO 2019, iar tragerea la sorţi a grupelor va avea loc în 23 noiembrie la Bologna.

România

1
Radu
15
Fl. Ştefan
18
Rus
5
Ghiţă
2
Boboc
9
Dragomir
16
Nedelcu
13
Moruţan
10
Drăguş
11
Petre
8
Man

Selecţioner: Mirel Rădoi.

Belgia

1
Teunckens
13
De Norre
4
Faes
3
Vanheusden
2
Cools
17
Bastien
19
Vanlerberghe
6
Heynen
7
Mbenza
10
Schrijvers
11
Lukebakio

Selecţioner: Iohan Walem.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.